Un consilier local îi cere lui Fritz să cheme DNA și la Horticultura. Ce ilegalitate ar fi făcut o colegă de partid a primarului

horticultura

După ce Dominic Fritz a anunțat că a făcut o plângere penală pe motiv că ar fi descoperit cum se fraudau concursurile pentru posturile din Primăria Timișoara, consilierul local PSD Radu Țoancă i-a cerut edilului-șef să cheme DNA și la Horticultura, unde o colegă de partid a primarului ar fi comis ilegalități.

Radu Țoancă, consilier local PSD, i-a cerut primarului Dominic Fritz să depună o plângere penală în cazul unei colege de-a sa de partid. Este vorba de președinta Consiliului de Administrație a Horticultura, societate care se ocupă de îngrijirea spațiilor verzi din zona centrală a Timișoarei. Astfel, Țoancă susține că aceasta ar fi încheiat două contracte de asistență juridică în numele companiei, deși nu are dreptul să facă asta.

În plenul AGA de la Horticultura S.A. – societate aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara- am aflat că președinta Consiliului de Administrație și-a permis să încheie două contracte de asistență juridică în numele societății, să aducă două facturi la plată însumând 7.500 de lei și să facă presiuni ca acestea să fie plătite. Eu și câțiva colegi de-ai mei cu o anumită experiență administrativă am crezut inițial că este o glumă, pentru că numărul legilor încălcate și gravitatea faptelor nu s-au mai întâlnit niciodată la nivelul administrației din Timișoara! Din păcate, nu avem de-a face cu o glumă și de aceea îi solicit domnului primar să sesizeze de urgență organele de cercetare penală, așa cum am văzut că face frecvent, chiar dacă persoana în cauză este colegă de partid cu el! Numai ordonatorul de credite (directorul societății) are dreptul să semneze contracte cu impact financiar. Orice factură se înregistrează în contabilitatea unei firme de stat numai după avizul CFP (Control Financiar Preventiv). Orice contract trebuie să aibă obligatoriu ștampila societății (ceea ce nu s-a întâmplat). Iată numai câteva din ilegalitățile comise la o primă lectură a acestui caz halucinant și fără precedent”, a afirmat Radu Țoancă.

Pe de altă parte, Consiliul de Administrație al Horticultura a transmis un comunicat de presă, astăzi, în care explică faptul că președinta CA, Anca Megan, a încheiat un contract de servicii juridice în valoare de 7.500 lei pentru reprezentarea societății în cele două procese intentate de directorul acesteia, Andrei Drăgilă.

În primul dosar, Andrei Drăgilă, împreună cu foști membri ai Consiliului de Administrație, au contestat în instanță revocarea lor din CA. În al doilea dosar, Drăgilă a dat în judecată Horticultura solicitând anularea unui avertisment pentru încălcarea codului de etică profesională.

Consiliul de Administrație a avut în data de 4 august 2021 o discuție cu avocatul SC Horticultura SA, în care acesta i-a informat pe membri următoarele: el nu poate semna întâmpinarea având un raport convențional cu una dintre părțile reclamante și că dl director Andrei Drăgilă este incompatibil să reprezinte societatea, având în vedere poziția de reclamant. În consecință, Consiliul de Administrație a decis cu majoritatea voturilor contractarea, în regim de urgență, a unui avocat pe bază de ofertă directă în vederea pregătirii și depunerii întâmpinării și mandatarea președintele Consiliului de Administrație, d-na Anca Megan, pentru semnarea contractului de asistență juridică, în ședințele din 4 august și 13 august, pentru cele două dosare”, se arată în comunicatul de presă.

gif card de energie dacus 1000x100

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/