Muzeul Revoluției de la Timișoara: până în octombrie se alege firma de proiectare

copaci garnizoana 1

Ministerul Culturii are în evaluare până în luna octombrie ofertele depuse de firmele care vor să realizeze proiectul pentru viitorul Muzeu al Revoluției, care va fi amenajat în Piața Libertății, la fosta comenduire a Garnizoanei. Este a doua strigare, la prima licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare niciuna dintre firmele care a depus ofertă nu a îndeplinit condițiile cerute de beneficiar. 

Prima licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare, organizată în aprilie, a fost anulată din cauză că firmele care s-au înscris nu au îndeplinit condițiile de participate prevăzute de caietul de sarcini. A doua licitație a avut loc în 5 iunie, iar în 15 iulie au fost deschise ofertele.

La ora actuală, ofertele sunt în evaluare, procedură care va dura până în octombrie. Urmează o etapă de contestații. Potrivit celor de la Ministerul Culturii, s-au depus trei oferte, iar valoarea estimată este de 1.246.000 de euro, fără TVA. Realizarea proiectării ar trebui să dureze 6 luni, apoi se va putea da drumul licitației pentru execuție.

CITEȘTE ȘI: Fritz, despre viitorul Muzeu al Revoluției de la Timișoara: „Vreau să mă asigur că nu va fi făcut de nu știu cine care nu cunoaște realitatea locală”

„Noi vrem să ne mișcăm repede și singurele probleme pe care pe avem în momentul acesta sunt cele legate de durata procedurilor de licitație. Văzând tema de proiectare și nota conceptuală pe care le propune un proiect destul de elaborat, un muzeu cum nu prea mai există în România în momentul ăsta, cred că execuția nu are cum să dureze niciodată mai puțin de doi ani, așa că dacă luăm un an plus doi ani, plus cât durează procedura de achiziție, să sperăm că în cel mai bun caz până la sfârșitul lui 2024 vom avea un muzeu.”, a declarat Bogdan Trâmbaciu, directorul Unităţii de Management al Proiectelor din cadrul Ministerul Culturii.

Potrivit sursei citate, muzeul propune o abordare inovatoare, care se bazează pe tehnicile digitale și propune experiențe pentru vizitatori cu totul speciale. Pentru realizarea muzeului, Ministerul Culturii a accesat un grant de la Banca Mondială în valoare de trei milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Copacii de legendă ai Timișoarei. Fascinantul platan care veghează orașul de pe Bega încă de pe vremea turcilor

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/