Municipalitatea face o nouă dezinsecție aeriană și terestră

Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că se vor executa servicii de dezinsecţie aeriană și terestră pe domeniul public al Timișoarei. Dezinsecția se face pentru țânțari și combaterea larvelor.

​Tratamentele aeriene se vor aplica începând de marți-dimineața, între orele 5.00 și 9.30 și seara, de la ora 17.00 la 21.00. Tratamentele terestre se vor aplica pe timpul nopții. Produsele folosite sunt: Cymima Plus și Vectobag WG, produse avizate de către Ministerul Sănătății. Ca de fiecare dată, crescătorii de albine sunt rugaţi să transporte propriii stupi în afara ariei de stropire pentru că municipalitatea și firma de execuție SC Coral Impex Ploiești sunt absolvite de orice responsabilitate. De asemenea, pentru ca dezinsecția să fie eficientă, cetățenii municipiului au obligația de a igieniza propria gospodărie împotriva insectelor care creează disconfort.

„Substanţele fac parte din grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), respectiv Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii. Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014. Personalul implicat în execuția serviciilor este calificat în funcția de agent D.D.D., în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător. În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecţie va fi prelungită.”, transmite viceprimarul Imre Farkas.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/