Moștenirea administrației Robu, adusă din nou în discuție de USR după suspendarea organigramei

consiliul local timisoara

Reprezentanții USR Timiș spun că organigrama Primăriei Timișoara a fost modificată de 18 ori, în timpul administrației Robu, timp în care au fost organizate peste o sută de concursuri de angajare, numărul funcționarilor depășind 600. Reacția vine după ce Tribunalul Timiș a suspendat din nou organigrama propusă de Dominic Fritz, iar în primărie nu se mai pot organiza concursuri.

Organigrama suspendată de această dată este a treia votată de consilieri, în acest an. 

„Domnii Dan Diaconu, viceprimar în era Robu, și Radu Țoancă, etern consilier local al PSD și intermediarul feluritelor afaceri imobiliare din zonă dau constant lecții de administrație. Indubitabil, dumnealor se pricep la modificarea organigramei: în cei 8 ani de domnie a dlui. Robu + USL/PNL, au schimbat-o de 18 ori. Rezultatul? Numărul de posturi a crescut de la 523 la 640 și, în urma celor 106 concursuri de angajare prilejuite de fiecare schimbare, au angajat 396 de persoane în primărie. Spre satisfacerea feluritelor grupuri de interese ce azi blochează orice reformă. Spre a aduce cărători de trepied și a înființa o televiziune a primăriei. Spre a hrăni toate gurile. Să fie toată lumea mulțumită și nimeni să nu conteste nimic.”, transmit reprezentanții USR Timiș.

Partidul primarului Fritz invocă piedici puse de „așa-zisul sindicat al câtorva angajați din primărie” în calea „desțelenirii terenului”, „în timp ce prosperă din afaceri imobiliare cu apartamente de lux pe litoral (în 2012, același sindicat semna un protocol politic de susținere a USL, în Timișoara)”.

„Nu puține dintre concursuri erau de felul celui transparent și deschis organizat pentru ca un consilier personal al primarului să devină director peste jumătate din patrimoniul orașului, direcție special înființată pentru domnia sa în urma modificării organigramei (pentru unele din aceste concursuri actuala administrație a făcut demult plângere la DNA și încă așteaptă rezultatele anchetei).”, au mai spus cei de la USR.

Organigrama administrației Fritz a fost suspendată în primă instanță. Conducerea primăriei va face recurs la această decizie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/