Mocioalcă învinge criza ostaticilor

Viaţa bate orice film, iată un adevăr care îţi strecoară frig în oase. Oricâtă imaginaţie ai avea, nu poţi inventa situaţii şi întâmplări pe care realitatea le scoate din pălărie şi ţi le oferă, parcă tot mai des. Când afli despre ele, rămâi cu gura căscată şi după ce-ţi revii cât de cât, nu-ţi mai rămâne decât să te miri ca ţăranul în faţa girafei: Aşa ceva nu există! Şi totuşi, există, oricât de supercivilizate şi pline de fiţe se consideră aşa-zisele mari puteri ale lumii. Ultima … girafă de acest fel s-a petrecut în zilele de sfârşit ale săptămânii trecute. Un grup de descreieraţi din Algeria şi împrejurimi au atacat o rafinărie din apropierea graniţei cu Mali, în semn de protest faţă de intervenţia militară a Franţei în acea ţară, cu intenţia de a lua ostatici sutele de lucrători de pe platformă. N-au luat muncitorii, un conglomerat din numeroase ţări ale lumii, cu binişorul, ci au tras în tot ce mişcă, mai rău ca la nuntă. Semn către omenire că are de-a face cu nişte forţaşi hotărâţi să meargă până la capăt. Armata algeriană a sunat şi ea adunarea şi s-a năpustit asupra platformei. Alt atac forţos, s-a tras ca la balamuc şi în terorişti, şi în ostatici, de mă mir că instalaţiile alea au mai rămas în picioare. Ce negocieri? Alţi morţi, de-a valma. Pe platformă, un român, apoi doi, apoi, trei, patru, cinci şi era cât pe-aici să apară şi un al şaselea, dacă nu se afla chiar din gura unui românaş scăpat din infern că, la momentul atacului terorist, erau cinci mari şi laţi. Din care doi fuseseră ucişi. M-am oprit la acest amănunt, să-i spun aşa, pentru că autorităţile române habar n-aveau câţi români lucrau acolo, aşa cum nici azi nu ştiu câţi compatrioţi avem la muncă prin lume. Nu se ştie nici care e populaţia României, de ce să ne mai mirăm. Cei care au mai scăpat nu au fost eliberaţi, decât în număr foarte mic de armata algeriană, ci evadând pur şi simplu, fără să ceară voie de la nimeni. Cum au reuşit? Platforma e imensă, cu nenumărate cotloane, ceea ce a permis unora să se ascundă. Şi de acolo să se facă nevăzuţi în noapte şi să ia la pas, ore în şir, nisipurile sahariene. Ăsta film! Filmul evadării! Fără să mai aştepte indicaţiile celulei de criză de la noi şi fără să mai aştepte intervenţia rapidă a domnului Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, dus să-şi cumpere periuţă de dinţi, ac cu aţă şi oglinjoară din banii săi, pe motiv de austeritate. Dar, acum că războiul s-a încheiat, poate face o deplasare pe-acolo, în spiritul prieteniei între noi şi tuaregi.