Miss Boboc 2019, în stilul anilor ’70, la Moldova Nouă

Libertatea de exprimare, curajul, efervescența și diversitatea sunt doar câteva elemente pe care bobocii Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” vor încerca să le pună în valoare pentru câștigarea mult râvnitelor titluri de Miss și Mister Boboc, concursul adolescenței și al frumuseții urmând să aibă loc la mijlocul acestei luni, în orașul de la malul Dunării.

Șapte perechi de tineri ai unității de învățământ de la Moldova Nouă (clasele a IX-a) au intrat deja pe ultima sută de metri în privința pregătirilor evenimentului mult așteptat: balul bobocilor. Astfel, în mai puțin de două săptămâni, vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 18.00, Sala de Evenimente – Alex va deveni o locație a rafinamentului și a bunului gust, exact ca în anii ’70, prin intermediul tematicii alese, elevii promițând o călătorie de vis, chiar și pentru o singură noapte, în spectaculosul traiului din urmă cu jumătate de secol.

Pentru că într-o astfel de competiție, frumusețea contează în proporție de 50%, colegii lor mai mari, elevii claselor a XII-a, le-au pregătit urmașilor și alte probe de foc menite să le testeze concurenților perspicacitatea, îndemânarea, dar și aptitudinile artistice, căci de, frumusețea merge la pachet cu înțelepciunea, așa cum vor apărea Miss și Mister Boboc la finalul concursului, în fața publicului!

Marea surpriză a evenimentului de la malul Dunării, pe lângă încoronarea concurenților câștigători, va fi oferită de nimeni altul decât de tânărul cântăreț brașovean Lino Golden. Prin urmare, îndrăgitul interpret al generației adolescentine, unul din „fiii adoptivi” ai lui Alex Velea, vine să „injecteze” o doză de nebunie și de adrenalină în rândul publicului tânăr, dar și să-i povestească acestuia, în versuri, ce-nseamnă să trăiești viața la maximum, precum și cum pot fi mutați munții din loc la această vârstă.

Cuib de vise 1000x100

Nu uitați! Balul Bobocilor 2019 va avea loc la Sala de Evenimente-Alex vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 18.00. Pentru toți cei care vor să retrăiască momentele anilor de liceu și nu numai, accesul la Miss și Mister Boboc se va face prin achiziționarea unui bilet în valoare de 30 lei.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/