Mirel Pascu, reținut de DNA! Senatorul Chisăliță, liber după 15 minute de audieri!

Liderul PSD Bocșa, Mirel Pascu, angajat la compartimentul juridic al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi ar putea apărea în fața instanței cu propunere de arestare preventivă!

Acțiunea de ieri a DNA Timișoara s-a încheiat cu emiterea ordonanțelor de reținere pe numele a opt persoane. Printre acestea, Cristian Ispravnic, șeful DRDP Timișoara, și Mirel Pascu, șeful departamentului juridic al DRPD Timișoara. Acesta a ocupat și funcția de director comercial în cadrul instituției în perioada vizată de procurorii anticorupție. În cauză a fost audiat și senatorul PSD de Caraș-Severin, Ionuț Chisăliță. „Nu am nicio calitate în acest dosar. Am fost audiat timp de 15 minute, apoi am plecat acasă fără să fie vorba despre vreo măsură sau interdicție”, a declarat parlamentarul pentru expressdebanat.ro.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au efectuat ieri cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019. Procurorii DNA și ofițerii DGA au făcut luni mai multe percheziții, inclusiv la sediul PSD Arad. Surse din anchetă declarau pentru MEDIAFAX că în speță este vorba despre faptul că directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ilie Ispravnic, și alți directori i-ar fi constrâns pe angajați să solicite de la șoferii de camioane mită, care era colectată mai departe de șefi. O parte din șpagă rămânea la aceștia, restul se ducea către parlamentari pentru favoruri, funcții, posturi. Practic, la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, șoferilor ale căror camioane erau cântărite, iar greutatea nu corespundea legilor sau actelor de transport, li s-ar fi pretins „taxe”. Mita dată de transportatori pentru ca angajaţii DRDP să nu verifice greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport, au spus pentru MEDIAFAX sursele citate.

Persoanele reținute, acuzate de luare de mită, trafic de influență și complicitate, sunt duse la București, cu propunere de arestare preventivă, au spus surse din anchetă.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/