Ministrul Marcel Vela desecretizează dosarele „10 august” și „Colectiv”! Șefii din Jandamerie și Situații de Urgență, cu un picior în pușcărie!

Manipulările și violențele jandarmilor împotriva cetățenilor pașnici din 10 august, precum și intervenția complet ratată și mușamalizată a „salvatorilor” în cazul carnagiului din „Colectiv” sunt probleme care apasă deja pe umerii lui Marcel Vela, omul pe care Ludovic Orban l-a anunțat viitor ministru al Internelor!

Liderul PNL Caraș-Severin așteaptă votul de învestitură al Guvernului Orban și imediat instalat ministru al Internelor trebuie să devoaleze un adevăr periculos. Un adevăr pe care Marcel Vela îl cunoaște și pe care Carmen Dan a refuzat să-l spună românilor. Acela că, forțele de ordine ale MAI au acționat inuman și ilegal, cu o violență sălbatică și dementă, împotriva propriului popor, împotriva unor oameni complet nemulțumiți, dar pașnici. „Ordine militare eronate, metode și proceduri de intervenție greșite, provocări la violență și manipulări dubioase!“ Despre asta vorbea Marcel Vela atunci când o acuza pe Carmen Dan de secretizarea „Dosarului 10 august”! Acum, senatorul de Caraș-Severin e la un pas de deveni ministrul Internelor și nu are nicio altă șansă decât desecretizarea a ceea ce ar fi ascuns românilor și organelor de cercetare penală Carmen Dan! 

CITEȘTE ȘI:

PSD a secretizat și îngropat manipulările și violențele jandarmilor împotriva cetățenilor pașnici ‪din 10 august‬!

Senatorul Marcel Vela, despre 10 august 2018: „Ordine militare eronate, metode și proceduri de intervenție greșite, provocări la violență și manipulări dubioase!“

Senatorul Marcel Vela o somează public pe Carmen Dan să-și dea demisia din MAI

Totodată, Vela e obligat, încă din primul minut petrecut în funcția de ministru MAI, dacă se va întâmpla asta, să scoată la iveală ceea ce se conturează a fi cel puțin omor prin neglijență sau omor din culpă. Dacă nu cumva chiar omor cu premeditare. E vorba despre cazul Colectiv, unde, vedem astăzi, niște nemernici în uniformă cu epoleți, au ținut ascuns timp de patru ani un adevăr revoltător. Acțiunea de salvare de la Colectiv a fost mai degrabă una criminală! Nu e exclus ca numărul victimelor să fi fost astăzi mai mic dacă „salvatorii” de la ISU ar fi dormit în sediu în acea noapte și s-ar fi ocupat de tinerii din club civilii care au coborât din blocurile învecinate. Totodată, Vela nu mai poate aștepta sfârșitul campaniei electorale, așa cum își dorește Raed Arafat, trebuie să-i ia capul pe loc! Și ar mai fi și altele la care Vela s-a angajat atunci când le-a cerut socoteală tocmai celor pe care acum îi înlocuiește la șefia MAI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/