Alături de ministrul Sănătății, care a fost în vizită la spitalele din Timișoara, și Marcel Vela, însoțit de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, și-a făcut apariția în orașul de pe Bega, în cursul zilei de joi. Vela și Ștefan s-au întâlnit cu prefectul de Timiș, Liliana Oneț, precum și cu președintele ales al CJT, Alin Nica.
„Astăzi suntem într-un periplu, să spun așa, în județele Caraș-Severin, Timiș și Alba. La Caraș-Severin am fost la o investiție extrem de importantă în domeniul sănătății, Clinica Nera, o clinică oncologică unde Ministerul Dezvoltării și CNI-ul au realizat acest obiectiv important, la care astăzi se face recepția.”, a spus Marcel Vela, care ulterior a mai vorbit despre înființarea Poliției Animalelor.
Pe lângă Clinica Nera din Caraș-Severin, în discursul lui Ion Ștefan și-au făcut loc și „multe alte obiective” care se derulează în Timiș și Arad. A comunicat însă date concrete doar în ceea ce privește reabilitarea drumurilor locale și județene în cadrul unui program, demarat la nivel național.
„Pentru Timiș am discutat despre stadion, despre sala de sport, despre multe alte obiective, dar și pentru județul Arad, am discutat despre infrastructura rutieră, există o mare cerere în acest sens și pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Guvernul liberal Ludovic Orban a prevăzut, ca program, realizarea a 20.000 de kilometri de drum local și 7.000 de kilometri de drum județean. Reabilitarea și asfaltarea acestor drumuri. Vom reuși să dublăm kilometri de drum județean și local, reabilitate și realizate în România, de la 32%, vom ajunge la peste 75%.”, a spus Ion Ștefan.
Ministrul Dezvoltării a fost întrebat când va avea loc relansarea licitației pentru achiziția celor 44 de autobuze electrice, care ar fi trebuit să ajungă în Timișoara. Răspunsul a fost unul vag, dar până la urmă, cetățenii trebuie să știe că „timpul le va rezolva pe toate”.
„Dacă vorbim despre licitații, despre autobuze… sunt probleme, contestații de reformare a caietelor de sarcini și tot așa. Vreau să vă spun că, de la preluarea mandatului, am avut discuții nenumărate despre aceste licitații despre troleibuze, autobuze electrice. Înțelegeți că sunt într-o procedură și atunci când se vor finaliza atât contestațiile, cât și evaluarea proiectelor, noi suntem pregătiți. Eu pot să vă spun că trebuie să aveți toată încrederea că ministerul are toată determinarea necesară să ducă la bun sfârșit aceste licitații. Nu depinde de Ministerul Dezvoltării licitațiile. Contestații, evaluări… interesul nostru este să finalizăm aceste proiecte, dar timpul le va rezolva pe toate.”, a concluzionat ministrul.