Ministerul Transporturilor cumpără 12 trenuri pe hidrogen! Pe unde vor circula?

tren cu hidrogen

Primele trenuri pe hidrogen din România vor circula în zona Bucureștiului, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Pe listă apare și trenul pentru zona Reșița-Timișoara, dar infrastructura încă nu există pentru aceste mijloace de transport.

Sorin Grindeanu a vorbit aseară, la Antena 3, despre marile proiecte aflate în derulare în România. Printre ele se numără și punerea în circulație a primelor trenuri pe hidrogen din țara noastră. Ministrul spune că s-a avizat deja achiziția a 12 astfel de trenuri, majoritatea urmând să circule în zona Bucureștiului. Sorin Grindeanu a pomenit însă și de ruta din Banat.

„Finanțarea e din PNRR, aproape un miliard de euro și rutele sunt spre aeroport (Otopeni – n.r.), spre Pitești, Curtea de Argeș, Târgoviște și Craiova și mai este tren cu hidrogen în zona Banatului, spre Reșița”, a spus ministrul Transporturilor.

Pe unde vor circula însă aceste trenuri? Rămâne de văzut. Contrar informațiilor lansate în Caraș-Severin, trenurile cu hidrogen nu vor fi puse pe vechile șine ale CFR, pe unde circulă în momentul de față vagoanele Regiotrans, ci ar urma să fie pregătite linii ferate noi. „Sunt în proiect și sunt finanțate prin PNRR. S-a trecut de etapa importantă de avizare în Comitetul Tehnico-economic al Ministerului Transporturilor.”, a mai spus Grindeanu.

Tot ieri, Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunța că au fost avizați indicatorii de investiție pentru achiziția primelor trenuri nepoluante pe hidrogen. Acesta însă nu a mai pomenit de ruta din Banat.

„Proiectul pilot, implementat prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, vizează achiziția a 12 automotoare de 160 de locuri, precum și servicii de întreținere și reparații a vehiculelor și alimentare cu hidrogen, pe termen lung. Proiectul pilot privind utilizarea automotoarelor în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, în cadrul obligației de serviciu public de transport feroviar de călători pe liniile CF neelectrificate va deservi prin servicii cu frecvență ridicată rutele din nordul Municipiului București și județul Ilfov, în conexiune cu județele învecinate Argeș, Dâmbovița și Giurgiu. Datorită fiabilității noilor vehicule trenurile vor ajunge și până în județele Olt și Dolj.

Astfel, noile trenuri pe hidrogen vor asigura:

– Trenuri la 30 de minute între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni
– Trenuri la 30 de minute între Gara de Nord – Chitila – Săbăreni și Titu
– Trenuri la o oră între București – Găești – Pitești
– Trenuri la o oră între București și Târgoviște
– 4 trenuri pe zi între București – Slatina – Craiova prin Pitești.

Trenurile vor permite îmbarcarea cu bicicleta și accesul facil pentru persoanele cu dizabilități”, scria Irinel Scrioșteanu.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/