Interpretele de muzică populară Dana Gruescu Brestovicean și Mihaela Petrovici sunt cap de afiș la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Sânzienelor, eveniment organizat în perioada 24 – 26 iunie la Forotic, de Primăria și Consiliul Local, în colaborare cu Școala Gimnazială „Petru Oallde” din localitate.
Distracție și voie bună la finalul acestei săptămâni, în comuna Forotic din Caraș-Severin. Pentru ediția din acest an a festivalului, organizatorii au pregătit un program divers, care să fie pe placul tuturor locuitorilor, de la mic la mare.
Pe parcursul celor trei zile de festival, pe scena Căminului Cultural „Ioan Rusu Șirianu” din Forotic vor urca interpreți de renume ai folclorului bănățean, recitatori dialectali și dansatori ai unora dintre cele mai cunoscute ansambluri de dansuri populare. „Manifestările artistice prezentate în cadrul festivalului promit crearea unui tablou folcloric special, cu trimitere la promovarea tradițiilor și obiceiurilor folclorice românești, astfel că îi așteptăm pe locuitorii comunei și nu numai să ni se alăture în număr cât mai mare.”, spune primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea.
Dacă la ediția de anul trecut jocul și dansul au fost întreținute de Ramona Vița, Camelia Ciocu, Lăzărică Imbrescu, Nicu și Nicoleta Novac, la cea din acest an cap de afiș sunt Mihaela Petrovici, Dana Gruescu și Formația Titel Brestovicean, alături de ansamblurile „Bocșana” din Bocșa, „Junii Gugulani” din Caransebeș, „Cununa Timișului” din Ghiroda, „Chevereșana”, ansamblul Uniunii Bulgare din Banat – Filiala Vinga și ansamblurile sârbești „Sveti Nikola” din Radimna, „Kud Stenka” din Liubcova, precum și cel al localității gazdă.
Potrivit organizatorilor, solista Dana Gruescu și Formația Titel Brestovicean se vor afla în mijlocul petrecăreților sâmbătă după-amiază, iar Mihaela Petrovici, duminică. De pe scena festivalului nu vor lipsi nici ansamblurile de dansuri populare organizate la nivelul școlilor din Caraș-Severin și Timiș, fiind vorba despre: Școala Gimnazială „Petru Oallde” din Forotic, ciclu primar, Școala cu clasele I-IV din Comorâște, Școala cu clasele I-IV din Surducu Mare, Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița, Școala Gimnazială „Romulus Fabian” din Vărădia, Școala Gimnazială din Vrani, Școala Gimnazială „Martin Șuboni“ din Jebel, precum și solistele Cristina Marișescu, Andreea Cojocaru și Clara Maria Trandafir.
Pe lângă acest amplu program, organizatorii au pregătit momente speciale și pentru cei mici. „Ne-am gândit și la cei mici, cum i-am putea bucura, așa că vineri, în prima zi a festivalului, după încheierea programului pregătit de elevii școlilor invitate, echipa de teatru« Degetu Mic» va prezenta un spectacol interactiv pentru copii, pe scena Căminului Cultural «Ioan Rusu Șirianu». De asemenea, vom avea ateliere de face painting și modelare de baloane, așa că-i așteptăm și pe cei mici cu drag la această sărbătoare a comunității.”, mai spune Alexandru Sporea.