FOTO. PREMIERĂ. Prima mașină complet autonomă prezentată timișorenilor

masina 3
Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Primarul Timișoarei Dominic Fritz s-a plimbat, joi, cu prima mașină autonomă care a fost prezentată orașului. Automobilul se află în Piața Unirii, în fața Muzeului de Artă și poate fi testat de timișoreni până la ora 17. O contribuție importantă la ce înseamnă crearea acestui vehicul și-au adus-o și inginerii Continental din orașul de pe Bega. 

Mașina complet autonomă arată ca un microbuz cu șase locuri.

Autoturismul electric, fără volan, fără șofer este monitorizată dintr-un centru de comandă. Acolo i se programează traseul, inclusiv cu eventuale stații, traseu pe care mașina îl execută până la primirea unor noi comenzi. Senzorii montați peste tot îi vor transmite mașinii să încetinească și să ocolească un obstacol, fie gardul, bordura care îi apar în cale, fie pietonii sau alte mașini aflate în mișcare. Mașina circulă cu cel mult 30 de kilometri pe oră.

„Aici vorbim numai despre inteligență de condus, pentru că altceva nu avem. Senzorii pot vedea și dacă e ceață sau nu, pentru radar este mai bună. Dar în inteligență, cum se comportă în trafic, un șofer are mai multă experiență și exact acolo lucrăm sa facem mașinile și mai robuste.”, a declarat directorul Continental România, Christian von Albrichsfeld.

masina 6

Mai este mult însă până când un astfel de vehicul va și circula pe străzi. Chiar dacă tehnologia și finanțarea ar exista, avem un blocaj în legislație care nu permite unor astfel de mașini autonome să fie folosite în România. Primarul Dominic Fritz spune că în viitor o astfel de mașină ar putea transporta studenții din campus la universitate sau turiștii – de la gară în centrul orașului.

„Ambiția noastră trebuie să fie să avem primul shuttle de transport public autonom. Următorul pas va fi să lucrăm să alegem o rută posibilă, dar încă o dată, pentru asta avem nevoie și de o schimbare de legislație. Nu este nevoie de o schimbare a infrastructurii, de exemplu, nu avem nevoie de o bandă specială pentru acele vehicule, ele pot circula în trafic. Există mai multe variante, de exemplu să conectăm campusul cu universitățile sau gara cu centrul orașului. Ar trebui să circule la un interval destul de mare, o dată la 10 minute ca să aducă cetățenii sau turiștii de la un punct la un alt punct.”, a declarat Dominic Fritz.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
Stiri din Timisoara Capitala Europeana Culturala, evenimentele continua si in 2024 1000x100 edb stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

masina 5

„E foarte comod și chiar se simte sigur. E un sentiment de viitor. Acum nu o să se înlocuiască toți șoferii de azi pe mâine, dar cu siguranță în viitor vom avea anumite trasee unde nu vom avea nevoie de șofer.”, a spus primarul după ce s-a plimbat cu mașina în perimetrul din fața Muzeului de Artă.

Timișorenii care au testat automobilul smart se declară încântați de experiență. „Primul șoc e când te urci în vehicul și constați că nu e volan, că nu e șofer. Pare ceva ireal, pare o jucărie, dar nu e o jucărie. Este viitorul mobilității.”, a spus unul dintre cei care a testat mașina.

„În viitor ar fi foarte interesant să vedem cum o mașină autonomă, o minte robotică poate să ne învețe orașul și să ne ducă în zonele unde vrem să ajungem, fără să mai așteptăm la rând după mijlocul de transport în comun. Ca pasionat al condusului, într-un fel, aș putea spune că mă «sperie» această tehnologie și probabil dispariția mașinilor personale, pentru că aici se va tinde să se ajungă. Dar nu e neapărat un lucru rău, având în vedere că poluarea e foarte mare.”, a spus un alt timișorean care a testat mașina.

Mașina a fost prezentată și testată la Timișoara, pentru prima dată în România, de compania Continental.  Dezvoltarea acestui vehicul autonom a fost realizată împreună cu compania EasyMile.

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/