20 de poeți din întreaga lume bat anul acesta la „Porțile Poeziei” cărășene

festival

20 de poeți din 12 țări participă zilele acestea la Festivalul Internațional „Porțile Poeziei” de la Reșița, manifestare ajunsă la cea de-a X-a ediție, după o absență de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19.

Deschiderea evenimentului a avut loc astăzi, în Sala Palatului Administrativ din Reșița, în prezența directorului de festival, poeta Liubița Raichici, a președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, și a partenerilor tradiționali, Fundația „Activity” din Reșița și TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România, fără de care ediția din acest an nu s-ar fi ținut, având în vedere că manifestarea nu a fost sprijinită de principala instituție de cultură din Caraș-Severin.

invitati festival

Pentru mine, acest festival este un miracol, și am să vă spun și de ce. Înainte de toate, el nici nu putea să înceapă. În îndepărtatul an 2011, când trebuia să deschid festivalul, am trecut printr-o operație în care unu la un milion se salvează. Și am deschis festivalul pentru că am început să trăiesc pe bonus! Este o minune pentru că reluăm festivalul după COVID-19, pentru că la 9 ediții în spatele meu a fost o instituție importantă de cultură, care se numește Direcția Județeană de Cultură! Însă festivalul, desigur, continuă, pentru că mereu a avut două aripi, care niciodată nu s-au lăsat jos. Unicul sponsor comercial, CEZ Grup, care prin oamenii săi ne-au sprijinit de la început și până astăzi, și Fundația Activity, prin doamna Nadia Potoceanu și echipa sa. Sigur că ne-au mai ajutat, de-a lungul timpului, administrațiile locale a tuturor orașelor prin care am trecut, multe instituții, mulți prieteni și ,nu în ultimul rând, familia.”, a declarat directorul festivalului, dr. fil. Liubița Raichici.

La ediția din acest an a festivalului participă 20 de poeți din SUA, Lituania, Japonia, Italia, Cehia, Muntenegru, Croația, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia și România, iar noutatea evenimentului o reprezintă prezența unui invitat special, nominalizat la premiul Nobel pentru literatură, Gjeke Marinaj, din SUA.

premiu festival

Romeo Dunca a vorbit despre importanța promovării culturii în rândul tinerilor, dar și despre cât de onorat se simte că participă la un eveniment de o asemenea anvergură. „Distinși oameni ai literelor, vă urez bun venit în Caraș-Severin! Suntem mândri și onorați să susținem festivalul, pentru că sprijinim un eveniment care a devenit tradiție. (…) Trebuie să promovăm cultura în special în rândul tinerei generații. Dacă până acum poezia era un segment de nișă, de-a lungul edițiilor acestui festival sunt convins că poezia a prins tot mai mult teren. O felicit pe doamna Liubița Raichici pentru organizare și pentru numărul mare de participanți. Avem nevoie de o astfel de manifestare, cu oameni de elită, și pentru mine este o mare onoare să particip la un eveniment de o asemenea anvergură. Mai mult decât atât, prin «Porțile Poeziei» reușim să atragem și alți prieteni ai României, care sunt convins că vor fi impresionați de tradițiile noastre!”, a fost mesajul președintelui CJ.

Dunca nu a părăsit însă sala înainte de a face o mărturisire: în tinerețe scria poezii. Și pentru a demonstra că nu glumește, a recitat în fața auditoriului două versuri: „O, frumusețe pură, mai cauți vieții rost? Nu vezi că-i mult mai bine să fii frumos și prost?”. După acest moment, aplaudat de cei prezenți, a fost înmânat și marele premiu al festivalului, care anul acesta i-a revenit poetului Miroslav Aleksic din Serbia. Festivalul se va încheia duminică, 26 iunie, perioadă în care vor avea loc mai multe întâlniri literare la Reșița, Oravița, dar și în Clisura Dunării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/