Metodă de fentat DNA: Fără telefoane mobile, dar cu cât mai multe pixuri!

Fondurile europene pot fi accesate de comunităţile locale, după cum arată procurorii anticorupţie, chiar şi fără respectarea cadrului legal! Dacă se întâmplă să intre însă pe fir DNA-ul, cei în cauză au de ales: recunosc infracţiunea comisă ori… comit şi altele, pentru a o acoperi pe prima!

Procesul penal avându-l ca inculpat principal pe actualul primar al comunei Domaşnea, Petru Lorinţ, pentru fapte din mandatul trecut, vizează două aspecte. Despre primul, Express de Banat a scris pe larg. Folosindu-se de documente, susţin procurorii, false sau inexacte, Petru Lorinţ a obţinut, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Domaşnea, subvenții pe suprafață din fondurile UE în sumă de 557.681,49 lei pentru campania agricolă a anului 2013. Şi a încercat, cam la fel, să obțină o sumă de aproape trei ori mai mare pentru campania din 2014, însă atunci APIA Caraş-Severin a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate. Pentru banii acordaţi în 2013, APIA s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Pentru aceste fapte ale primarului Petru Lorinţ, DNA consideră că sunt întrunite în drept elementele constitutive ale infracţiunii de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată“, faptă prevăzută și pedepsită de art. 18, alin. 1, din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicabilitatea art. 35, alin. (1), din Cod penal, respectiv cu două acte materiale.

Ponturi cu pontaje şi semnături la cerere

Primarul Lorinţ a dat-o, se pare, şi mai rău în bară după intrarea pe fir a procurorilor anticorupţie. La data de 18.08.2015, prin adresa nr. 90/P/2015, DNA a solicitat Primăriei Domașnea o serie de documente justificative cu privire la cererile unice de plată pe suprafață depuse la APIA Caraș-Severin, în campaniile agricole 2013-2015. Petru Lorinţ, în calitate de primar, a semnat şi trimis la DNA adresa cu nr. 2146 din 02.09.2015, în cuprinsul căreia „au fost atestate fapte și împrejurări neadevărate, susţin procurorii. Respectiv, s-a precizat că, pentru suprafețele de pajiști alpine ce au făcut obiectul dosarelor constituite la APIA Centrul Județean Caraș-Severin, au fost efectuate lucrări de întreținere/curățire de către Primăria Domașnea în regie proprie, cu angajați ai instituției, dar și cu beneficiari ai ajutorului social.

Astfel, au fost indicați ca angajați ai Primăriei Domașnea ce au executat lucrări de întreținere în campaniile agricole ale anului 2013 și 2014, (…), (…) și (…), cu mențiunea că nu au fost întocmite pontaje separat pentru orele din timpul programului normal de lucru în care au efectuat activități de curățire a pășunilor alpine. Totodată, au fost indicați dintre beneficiarii ajutorului social aflați în evidențele Primăriei Domașnea (…), (…), (…), (…), (…) și (…), ca fiind cei care au efectuat activitățile de întreținere/curățire a pășunilor alpine în cursul anului 2014“.

De asemenea, prin adresa nr. 2146/02.09.2015, au fost trimise la DNA situația cu persoanele beneficiare de ajutor social care ar fi trebuit să participe la efectuarea presupuselor lucrări de întreținere/curățire a pajiștilor alpine, precum și situațiile lunare, în format olograf și tehnoredactat, cu activitățile aşa-zis prestate.

„Astfel, situațiile lunare tehnoredactate înaintate sunt certificate de către inculpatul Lorinţ Petru în calitate de primar și cuprind datele de identificare ale celor 6 titulari ai ajutorului social, ale persoanei apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, numărul de ore aferente ajutorului social, numărul de ore efectuate precum și activitățile prestate, aferente lunilor iulie, august și septembrie 2014 (…). În ceea ce privește situațiile olografe ale activităților de interes local/lucrări de întreținere a pajiștilor alpine efectuate de cele 6 persoane titulare ale ajutorului social, acestea cuprind identitatea beneficiarului ajutorului social, data desfășurării activității, orele lucrate, precum și semnătura acestora, corespunzătoare lunilor iulie, august și septembrie 2014“, explică procurorii.

În urma audierii în calitate de martori/suspecți a angajaților din cadrul Primăriei Domașnea și a beneficiarilor ajutorului social care au fost indicați de către primarul Petru Lorinţ prin adresa 2146/02.09.2015, DNA susţine că „aceștia nu au participat niciodată la efectuarea vreunor lucrări de întreținere/curățire a pajiștilor alpine, mai mult, le-a fost pus în vedere de către primarul inculpatul Lorinţ Petru să dea declarații mincinoase în eventualitatea în care vor fi audiați de organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție cu privire la efectuarea lucrărilor de curățire“.

Potrivit procurorilor anticorupţie, beneficiarii de ajutor social au declarat la DNA „că inculpata Cloşan Cornelia – în calitate de responsabil cu ajutorul social, din dispoziţia primarului,  n.r. – le-a solicitat să semneze utilizând mai multe instrumente de scris, dar cu nuanțe de culoare diferite, fără a le indica motivul, deși toate semnăturile aplicate au fost efectuate la aceeași dată, în toamna anului 2015. Fiind induși în eroare de către inculpata Cloşan Cornelia, (…), (…) și (…) au dat curs solicitării acesteia și au semnat înscrisurile olograf utilizând mai multe instrumente de scris, conform indicațiilor. Trebuie precizat faptul că (…) – beneficiar al ajutorului social (…), soțul (…), nu se afla în țară la acel moment, astfel că înscrisurile olograf puse la dispoziție de către inculpata Cloşan Cornelia au fost semnate pentru acesta de către soția sa“.

Sfaturi de bine, fără mobil(e)

Beneficiarii de ajutor social la care apelaseră tardiv cei din primărie au detaliat procurorilor când şi cum ar fi fost învăţaţi de primar să dea declaraţii mincinoase la DNA. Astfel, „în toamna anului 2015, beneficiarii ajutorului social, și anume (…), (…), (…) și (…), au fost conduși la solicitarea inculpatului Lorinţ Petru de către secretarul primăriei, (…), în zona suprafețelor de pășune alpină de pe raza UAT Cornereva și Teregova, de unde au fost preluați și conduși până în apropierea golurilor alpine de către de inculpatul Lorinţ Petru, cu autoturismul personal al acestuia. (…) – beneficiari ai ajutorului social declară că au fost însoțiți în zona pajiștilor alpine și de către viceprimarul inculpat Benghia Petru, de către consilierul local inculpatul Benghia Zărie și de către un alt funcționar al primăriei, cunoscut de către aceștia sub numele de (…) , pe care l-au recunoscut ca fiind (…), ocazie cu care li s-a solicitat să coboare din autoturismul de teren personal al inculpatului Lorinţ Petru fără telefoanele mobile.

La fața locului, potrivit declarațiilor acestora, li s-a precizat de către inculpatul Lorinţ Petru că, în situația în care vor fi chemați la sediul Direcției Naționale Anticorupție, să nu le fie frică și să declare că au efectuat o serie de activități de curățire în zona respectivă, și anume adunarea pietrelor, tăierea spinilor, fiind transportați de către acesta personal sau de către (…), angajat al Primăriei comunei Domașnea“, arată DNA.

Bonus: fals intelectual şi uz de fals

În consecinţă, ca urmare a faptelor sale din 2015, primarul Petru Lorinţ nu mai este acuzat de comiterea unei singure infracţiuni, ci de încă două!

Conform organelor de urmărire penală, fapta de a întocmi „în fals“ adresa nr. 2146 din 02.09.2015 a Primăriei Domașnea, pe care a înaintat-o Direcției Naționale Anticorupție, împreună cu „o serie de înscrisuri din care unele au fost întocmite în fals numele Primăriei comunei Domaşnea pentru a zădărnici aflarea adevărului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, faptă prev. și ped. de art. 321 Cod penal“.

De asemenea, „fapta de a înainta un înscris oficial (adresa cu nr. 2146 din 02.09.2015) precum și înscrisuri sub semnătură privată (situații de lucrări întocmite în fals de către inculpata Cloșan Cornelia) cunoscând că acestea sunt false la Direcției Naționale Anticorupție în numele Primăriei comunei Domașnea pentru a zădărnici aflarea adevărului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, faptă prev. și ped. de art. 323 Cod penal“.

Până când instanţa se va pronunţa în acest proces, primarul Petru Lorinţ beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

CITEȘTE ȘI:

Schemă cărăşeană de fraudare a fondurilor europene, decriptată de procurorii DNA!

DNA a trimis în judecată toată conducerea Primăriei Domaşnea

Primarul şi viceprimarul din Domaşnea, trimişi în judecată de DNA!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/