MĂRTURII ȘOCANTE. „Mascații au făcut crimă, au omorât un om! Poliția încearcă să mușamalizeze totul!”

Cazul bărbatului care a fost scos mai mult mort decât viu din sediul Poliției Municipiului Reșița după o intervenție cu cântec a trupelor speciale și care a murit după mai multe zile de comă profundă se complică dramatic pentru oamenii legii! O mulțime de martori ai evenimentelor din cartierul Câlnic îi acuză de crimă!

Moartea suspectă a lui Giorgică Sumanariu, survenită în urma evenimentelor din noaptea de 5 spre 6 august, când trupele SAS (n.r. – Serviciul pentru Acțiuni Speciale) au intervenit în forță, a declanșat deja o anchetă internă în Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin. Și asta pentru că mai multe din cele reclamate de familia celui decedat și de martorii oculari ai evenimentelor par să se confirme.

În primul rând e important de știut că mascații au intervenit la un alt caz decât cel pentru care le fusese solicitat sprijinul. Mai întâi, în cartier a fost anunțat un scandal la care luau efectiv parte trei țigani. Odată ajunși la fața locului, polițiștii au observat că încep să se adune în stradă mai multe persoane, iar pentru a elimina riscul ca scandalul să degenereze, au cerut ca sprijin încă un echipaj de Poliție, dar și prezența echipei SAS. A ajuns mai întâi echipajul de Poliție, au fost ridicați cei trei scandalagii, fără probleme deosebite, și s-a plecat cu ei spre sediul Poliției Municipiului Reșița. Între timp, pe 112 s-a primit un alt apel, tot din cartierul Câlnic, prin care se anunța că foarte aproape de locul primului scandal, pe aceeași stradă, are loc un conflict între doi bărbați, tată și fiu. Cele două mașini de poliție s-au intersectat cu autospeciala SAS la ieșire din Câlnic. Una dintre mașini a făcut cale întoarsă, însoțind luptătorii SAS. S-au oprit împreună la locul celui de-al doilea scandal anunțat la 112, deși prezența mascaților fusese solicitată pentru primul, acolo unde se strânseseră multe persoane.

„A dat comanda un polițist de la mașina mică. L-au luat direct de la masă pe Giorgică și l-au dat cu capul de roata mașinii! Nu au întrebat nimic! L-au luat și pe fiul lui, pe Andrei, dar și pe cumnatul meu. Atunci ne-am adunat toți țiganii, am stat în fața mașinii, să-i dea drumul, că el nu a făcut nimic. L-au bătut și pe el. I-au dat drumul mai sus, pentru că ne-am luat de mâini și ne-am pus în fața mașinii. Atunci au dat cu gaz, cu spray lacrimogen, și mai multe persoane au ajuns la spital. Noi am declarat și la Poliție că a fost vecinul nostru a fost lovit, că a fost bătut!”, a mărturisit Mia Cârpaci.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Mascații, încolțiți la Câlnic! Un om a murit!

Gheorghe Teacă pretinde că a fost și el de față. „L-a luat un mascat de cap și l-a lovit de janta mașinii. El a spus: «Stați dom`le, că eu merg!» L-au luat pe nedrept. Noi eram la masă. Când au venit ei, noi stăteam de vorbă, stăteam la masă. Noi stăteam de vorbă când au ajuns ei, nu era niciun scandal. Eu m-am retras când am văzut cum l-au luat. L-a luat de după cap și l-a izbit de jantă, i-a rupt tricoul și l-a pus pe banchetă. L-au aruncat în dubă. Pe Andrei și pe Cucu i-au bătut și pe ei. Eu merg și la detectorul de minciuni dacă e nevoie! L-au omorât, el nu a fost un om violent! L-au luat nevinovat!”, a afirmat Teacă.

Cuvinte dure la adresa mascaților a folosit și un alt martor. „Când a ajuns ajuns Poliția nu era niciun scandal. Eu eram aici, cu mașina. L-au luat de la masă și direct cu capul în roata de la dubă! Au făcut crimă, asta e crimă, trebuie pedepsiți toți! Trebuia să vină un polițist și, dacă erau agresivi, atunci să vină mascații, nu așa! Nu omori un om! Ei au omorât un om! E păcat ca un om să moară așa. Omul a fost sănătos, ca și mine. El a condus primul tramvai, a fost un om la locul lui, nu un scandalagiu! Pe celălalt, pe Cucu, l-au lăsat să coboare! Și-au dat seama că l-au luat degeaba. Dar și pe cei doi i-au luat degeaba!”, a povestit Constantin Văcaru.

Toți martorii vorbesc despre o acțiune deosebit de violentă a mascaților, total nejustificată pentru un conflict domestic care se stinsese de mult, dar și despre o a treia persoană ridicată de mascați împreună cu Giorgică Sumanariu și fiul acestuia, Andrei. Poliția a vorbit oficial doar de două! De ce au ținut oamenii legii ascuns acest aspect? Dar mai ales, de ce se fâstâcesc acum, când există deja atâtea mărturii?! Suspiciunile sunt alimentate acum și mai mult chiar de Inspectoratul Județean de Poliție, care a încercat să dribleze prin vocea purtătorului de cuvânt un răspuns clar legat de acest aspect. „Cu ocazia scandalurilor petrecute la data de 5 spre 6 august în cartierul Câlnic, la sediul Poliției Municipiului Reșița au fost conduse mai multe persoane. În prezent se efectuează cercetări în dosarele penale întocmite pentru a se stabili implicarea și participația fiecăreia”, a comunicat sec Cecilia Dăneț, reprezentanta IPJ Caraș-Severin. Semne de întrebare se ridică și din cauza celor consemnate de medicii Spitalului Județean de Urgență Reșița. Una din cauzele edemului cerebral difuz și a traumatismului acut cranian închis poate fi o lovitură cu sau de un corp dur, diagnostic asemănător fiind pus într-o mulțime de cazuri de deces prin violență.

Reacția familiei Sumanariu nu a întârziat să apară. „Poliția încearcă să mușamalizeze totul! Taică-miu era întins lângă mine, în dubă, nu avea nicio reacție! La Poliție i-au desfăcut cătușele, îl târau pur și simplu, era inconștient!”, a mărturisit Andrei, fiul victimei.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru mărturii șocante din duba și sediul Poliției!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/