Faptul că parlamentarii liberali din Caraș-Severin au ales bine în luna aprilie, atunci când a avut loc Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal, începe să se vadă. Măsurile aprobate de Guvernul condus de Nicolae Ciucă vin în sprijinul a milioane de români. O astfel de decizie a fost luată recent și îi vizează pe românii din spitale, dar și pe cei instituționalizați.
Președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, alături de ceilalți doi parlamentari liberali din Caraș-Severin, deputații Jaro Marșalic și Dumitru Rujan au fost printre primii susținători, alături de echipa liberală din Banatul de Munte, ai Moțiunii „Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” a actualului președinte PNL și premier al României, Nicolae Ciucă.
Vorbele s-au transformat în fapte în vremuri extrem de grele cu o pandemie și un război la graniță, iar cetățenii din județ și din țară sunt beneficiarii unui program votat și de echipa liberală din Caraș-Severin – Sprijin pentru România.
Printre cele mai recente măsuri care vin în sprijinul românilor este cea care dublează norma de hrană pentru pacienții din spitale și pentru vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi la 22 de lei/zi. Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură. Valoarea totală este de aproximativ 270 de milioane de lei.