Majoritatea brazilor comercializați în Timiș pentru sărbători, aduși de afară

christmas g6cdfdd632 1280

Majoritatea brazilor care sunt comercializați în județul Timiș pentru sărbătorile de iarnă provin din afara județului Timiș. Unul dintre motive este legat și de faptul că doar 12% din suprafața județului este împădurită.

Reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara vor stabili, împreună cu cei de la Inspectoratul Județean de Poliție și Jandarmerie, ca de fiecare dată la sfârșit de an, un plan comun de acțiune în ceea ce privește comercializarea brazilor pentru Crăciun. Verificările vor fi făcute la marile magazine și în piețe.

„În județul Timiș, aproape în totalitate, pomii de Crăciun vin din alte părți. Noi, în Timiș, avem aproximativ 12% suprafață cu pădure. Nici în Caraș-Severin anul trecut nu s-a comercializat din  producția proprie.”, a declarat Amar Ienea, directorul Gărzii Forestiere Timișoara.

În ultimul an și jumătate, Garda Forestieră Timișoara a realizat peste 400 de controale în pădurile din Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, fiind descoperit un volum de peste 5.000 mc de arbori tăiați ilegal. Ca urmare a neregulilor descoperite, au fost luate o serie de măsuri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/