Peste 100 de controale în pădurile din Timiș, în ultimul an și jumătate. Neregulile descoperite de Garda Forestieră

STPT job 1000x200

Garda Forestieră Timișoara a realizat peste 400 de controale în pădurile din Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara în ultimul an și jumătate, fiind descoperit un volum de peste 5.000 mc de arbori tăiați ilegal. Ca urmare a neregulilor descoperite, au fost luate o serie de măsuri.

Amar Ienea, directorul Gărzii Forestiere Timișoara, care își desfășoară activitatea pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, a prezentat astăzi, în timpul ședinței colegiului prefectural, un raport privind activitatea instituției din ultimul an și jumătate.

publicitate online in ziar Express de Banat

Astfel, potrivit șefului Gărzii Forestiere Timișoara, în această perioadă au fost realizate peste 400 de controale și inspecții, dintre care 104 în păduri din județul Timiș. În total, au fost descoperiți 5.106 mc de arbori tăiați ilegal în cele trei județe, dintre care 1.851 în Timiș, fiind vorba de un prejudiciu care se ridică la 607.000 lei.

Ca urmare a acestor nereguli descoperite, în județul Timiș au fost aplicate șapte amenzi în valoare de 36.000 lei și au fost deschise 51 de dosare de infracțiune.

De asemenea, Garda Forestieră Timișoara a realizat și 658 de controale și la depozite care comercializează materialele lemnoase și care dețin instalații de debitare, dintre care 182 din Timiș. Astfel, în județul Timiș au fost aplicate 103 amenzi în valoare de aproape 500.000 lei, fiind confiscate 2.354 mc de lemn de lucru, cherestea și lemn de foc.

Totodată, inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara au fost cu ochii și pe cei care transportă materiale lemnoase pe drumurile forestiere, publice, în piețe și oboare. La nivelul județului Timiș au fost realizate 82 de controale, fiind aplicate nouă amenzi în valoare de aproape 50.000 lei, fiind confiscați doar 17 mc de lemn. Nereguli au fost descoperite și în ceea ce privește exploatarea pădurilor, fiind realizate 85 de controale în Timiș, la finalul cărora s-au aplicat 78 de amenzi în valoare de aproape 600.000 lei.

Ca și concluzii, acolo unde fondul forestier a fost administrat de o structură silvică autorizată, fie de stat, fie privată, problemele au fost mai puține. În continuare problemele cele mai mari sunt în suprafețele de fond forestier neadministrate, fapt pentru care noi am notificat primăriile și ocoalele silvice pentru preluarea în pază a acestor păduri”, a afirmat Amar Ienea.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/