Mâine anul se-nnoiește și pentru Volei Caransebeș

Rezultate foarte bune pentru AS Volei Club Caransebeș la final de an 2015.

Sfârșitul de tur îi găsește pe elevii lui Valentin Pereu pe locul cinci în clasament, după Craiova, Zalău, Galați și Baia Mare, și pe primul loc în clasamentul celor mai înfocați fani. Echipa gugulană a avut pe parcursul meciurilor disputate acasă cel mai numeros public din întreaga țară. Deși voleibaliștii se află în vacanță până în 3 ianuarie, stafful tehnic caută soluții pentru întărirea formației cu încă un jucător pe poziția de trăgător secund, în urma plecării brazilianului Frederico Leonardo Teixeira.

Suntem în discuții cu câțiva jucători, încercăm să avem un retur de campionat la fel de bun precum l-am început. Trebuie să ne întărim apărarea și căutăm un jucător care să se integreze repede în echipă, pentru că în 13 ianuarie avem primul meci în Cupa României la Baia Mare”, ne-a declarat antrenorul Valentin Pereu.

Avem speranțe că 2016 ne va aduce rezultate bune. Suntem în cea mai bună formă, avem sprijin din partea finanțatorilor noștri și mai este și un culoar favorabil în acest campionat. Ne dorim de la noul an să putem să mulțumim publicul inimos care susține voleiul în Caransebeș”, ne-a declarat președintele Cristian Stepanescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/