Banatul Caransebeş acceptă doar trei puncte!

Gugulanii se pregătesc de un nou meci în fața propriilor suporteri. Sâmbătă, de la ora 17, Banatul Caransebeș va întâlni pe VCM Piatra Neamț, în cadrul etapei a VII-a a Campionatului Național de Volei masculin Divizia A1.

Caransebeșul, ocupant al locului 7 în clasament, are nevoie de toate cele trei puncte, spune antrenorul Răzvan Parpală.

„Ne pregătim de un meci greu, dar trebuie sa facem un meci bun pentru a lua toate cele 3 puncte. Așteptăm publicul în număr cât mai mare la sală să ne susțină și cred că împreună cu ei vom face un meci bun”, spune tehnicianul galben-albaștrilor.

În afară de Fabian Birău, aflat în recuperare, lotul de volei este pregătit pentru abordarea partidei de sâmbătă.

”Avem un meci important, din care trebuie sa obținem toate cele 3 puncte. Așteptăm publicul la sală pentru ne a fi alături, iar noi, la rândul nostru, vrem să le oferim victoria”, a declarat jucătorul Bogdan Nan.

” Cred că această echipă din Piatra Neamț este o echipă bună, chiar dacă rezultatele de la început de sezon nu demonstrează acest lucru, dar pot surprinde orice echipă din campionat. Noi trebuie să fim foarte concentrați, să muncim pentru fiecare punct, de la început până la sfârșitul meciului, dacă vrem să câștigăm. Avem calități individuale foarte bune și acestea trebuie să le arătăm pe teren”, ne-a declarat centrul bosniac Azur Eminovic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/