„Mai bine era o glumă proastă, dar e cruntă iresponsabilitate! Acum văd românii ce înseamnă PNL!”

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Luminița Jivan, acuză PNL că se joacă efectiv cu soarta românilor, într-un moment în care coronavirusul amenință să paralizeze țara!

Jivan a reacționat dur imediat după ce Florin Cîțu și-a depus mandatul, acesta considerând că nu e în stare să fie premierul României. „Am crezut că e o glumă proastă când am citit știrea, cu 10 minute înainte de votul în plen, dar s-a dovedit că e o bătaie de joc la adresa românilor și mai ales a celor care i-au votat și și-au pus încrederea în cei de la PNL. Nu e posibil așa ceva. Noi spusesem că nu vom vota un guvern de Dreapta, dar în situația actuală, una de criză, ne-am arătat disponibilitatea să votăm Guvernul Cîțu. Noi am înțeles că România are acum nevoie de un Guvern, în acest context am fi dat votul Guvernului PNL”, a comentat deputatul PSD. 

Asta ar fi adevărata față a liberarilor, mai spune Luminița Jivan. Subliniază aceasta totodată că românii se bat pe apă și pâine în supermarket-uri în aceste zile, iar PNL se joacă de-a guvernul. „Este un gest de cruntă iresponsabiliate ca în aceste condiții să se joace cu soarta românilor. Oamenii așteaptau instalarea unui guvern cu puteri depline, măsuri ferme și clare pentru limitarea efectelor sociale și economice ale epidemiei”, mai afirmă Luminița Jivan. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/