Luptătoarea Georgiana Copăceanu, la Europenele din Macedonia

Sportiva cu cele mai notabile rezultate din istoria luptelor feminine din municipiul Caransebeș este reprezentanta României în Macedonia, la Skopje, unde se desfășoară, în aceste zile, Campionatul European de cadeți.

Luptătoarea a fost urmărită live pe internet de mentorul ei, antrenorul Dumitru Toc, în lupta pentru optimile de finală. Georgiana Copăceanu a învins reprezentanta Croației cu 4-2, la categoria 53 de kg.

Din păcate, în lupta pentru sferturi Gergiana Copăceanu a pierdut în fața reprezentantei Germaniei, ne spune Dumitru Toc. „A pierdut cu Germania, am văzut meciul, a luptat foarte bine, dar în ultimul minut a pierdut. Cred că a făcut tot ce a putut, în condițiile în care este și în recuperare după o accidentare foarte gravă la cot. Sunt foarte mulțumit pentru rezultatul obținut, locul 7 din Europa”, ne-a declarat Dumitru Toc, cel care a descoperit talentul de luptătoare al Georgianei, în urmă cu 3 ani.

Menționăm că sportivele lotului feminin de lupte, coordonat de Șerban Mumjiev – antrenor principal și reșițeanul Valentin Popescu – antrenor secund, au făcut o figură frumoasă, calificându-se în primele 5 locuri din Europa, iar Ana Maria Pîrvu (46 kg), luptă pentru medalia de bronz.

Următoarea bătălie pentru caransebeșeanca Georgiana Copăceanu, cu lotul național al României, va fi Campionatul Mondial de cadeți (16 – 17 ani) de la Zagreb, Croația, care va avea loc peste două luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/