Lucrările de investiții mari pe mai multe străzi din Timișoara reîncep la primăvară. Anunțul primăriei

Șantierul de pe Calea Bogdăneștilor va fi organizat în curând, anunță Primăria Timișoara, iar din martie vor continua lucrările pe bulevardele Sudului și Grigore Alexandrescu, dar și pe strada Mareșal Constantin Prezan. 

Calea Bogdăneștilor va fi modernizată cu fonduri europene în valoare de peste 116 milioane de lei. Proiectul este unul amplu și cuprinde inclusiv o linie nouă de tramvai. Vor fi câte două benzi pe sens, amenajate trotuare și piste pentru biciclete.

Când vremea va permite, vor fi reluate și lucrările de pe bulevardul Sudului, estimate la 10 milioane de lei, dar și cele de pe Grigore Alexandrescu și Mareșal Constantin Prezan.

CITEȘTE ȘI: Șantierul de pe fosta stradă Lidia, reluat în câteva săptămâni. Fritz dă asigurări că „situația” s-a deblocat

„Sunt foarte conștient că lumea așteaptă ca aceste lucrări să continue. Zilele acestea vorbesc la București pentru finanțarea proiectelor începute de fosta administrație fără a avea banii în bugetul local. S-au început unele lucrări, pe considerente de imagine, dar fosta administrație nu a prevăzut bani pentru ele. Noi încercăm din răsputeri să găsim acum fonduri pentru proiectele pe care fosta administrație le-a lăsat fără bani. Aceste proiecte nu au fost bugetate într-un mod responsabil, s-au început mult mai multe lucrări înainte de alegeri decât sunt bani în bugetul local și acesta este motivul pentru care noi, acum, încercăm din răsputeri să găsim fonduri… Noi nu oprim investiții, dar putem să cheltuim doar banii care ne vin, nu putem să facem să plouă cu banii, dar Sudului, Alexandrescu și Prezan sunt priorități ale noastre”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Pe de altă parte, municipalitatea a dat drumul și asfaltărilor la cald. Inițial, pe marile artere: Calea Aradului, str. Sever Bocu, str. Divizia 9 Cavalerie, str. Avram Imbroane, str. Aristide Demetriade, str. Drubeta, Calea Torontalului, blv. Cetății, Str. Bucovina, Calea Torontalului, Calea Lugojului.

Programul zilnic de reparații poate fi consultat pe site-ul primăriei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/