Locuitorii de pe Strada Tudor Vladimirescu din Caransebeș nu mai au răbdare cu cei de la Aquacaraș, care țin strada închisă de mai bine de două luni! De fapt, cu constructorul care a contractat lucrările de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare.
Pe strada respectivă lucrează angajații Hidroconstrucția, societate care a câștigat licitația pentru introducerea rețelei de apă și canalizare în municipiul de pe Timiș și Sebeș, însă trebuie găsită soluția tehnică pentru schimbarea conductelor în așa fel încât să nu fie afectată presiunea apei la robinetele consumatorilor. Cel puțin așa a explicat noul director Hidroconstrucția, Ion Iacob.
„Încercăm să schimbăm o conductă de la 1200 la 800 milimetri, însă de la 4 m în jos sunt infiltrații de apă de neimaginat. Am băgat umplutură uscată pentru a lucra mai ușor și sperăm ca în termen de 10 zile să putem debloca circulația pe această stradă”, a declarat inginerul Ion Iacob, directorul Hidroconstrucția.
Din păcate, de la precizările directorului au trecut mai bine de 10 zile și situația este la fel: strada închisă, locuitorii nemulțumiți pentru că nu pot să-și scoată mașinile din curte, ambulanța nu poate ajunge la nicio urgență, iar zgomotul făcut de utilaje pe timpul zilei este infernal. Strada Tudor Vladimirescu este folosită ca drum de ocolire a zonei centrale pentru șoferii care tranzitează dinspre Reșița sau zona Gării spre Hațeg, dar și ieșirea spre Pipirig – Caromet.
CITEȘTE ȘI:
Aproape 50 de milioane de euro pentru apă, canal și stație de epurare la Caransebeș!