Locomotivă în flăcări la Slatina Timiș! Zeci de călători, evacuați din vagoane

incendiu locomotiva
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În gara din Slatina Timiș s-a dat alarma în această dimineață, cu puțin înainte de ora 6.00. O locomotivă a luat foc, iar zeci de călători au fost evacuați din cele două vagoane ale trenului.

Apelul la 112 a venit la ora 5.50 și anunța un incendiu izbucnit la o locomotivă electrică în gara la Slatina Timiș. Locomotiva a fost decuplată imediat de la cele două vagoane de către angajații CFR. În tren se aflau 50 de călători.

A acționat Detașamentul Caransebeș cu două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD.

Călătorii au fost evacuați și nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgență, anunță Anca Balint, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

A fost vorba despre trenul 9551 care circula pe ruta Orșova – Caransebeș. Din Gara Caransebeș a fost alocată o locomotivă care efectuează manevrele necesare pentru degajarea liniei ferate, respectiv pentru transportul vagoanelor cu persoane la destinație.

Sursă foto: informatiata.ro

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/