Liberalii se opun majorării impozitelor și taxelor locale în Timișoara. Nica: „Am aflat din presă despre aceste intenții”

alin nica 2

Partenerii de alianță ai USRPLUS în Timiș se declară împotriva proiectului de hotărâre inițiat de primarul Dominic Fritz de majorare a impozitelor și taxelor locale începând de anul viitor. Președintele PNL Timiș Alin Nica susține că liberalii nici măcar nu au fost consultați cu privire la noile biruri și că au aflat despre intenția USR din presă. 

Cu privire la cuantumul taxelor și impozitelor locale în Timișoara, din 2022, PNL face front comun cu PSD în consiliul local. Alin Nica a declarat că liberalii vor vota împotriva noilor biruri care i-ar împovăra pe timișoreni.

„Nu vom susține și nu vom vota în consiliul local împovărarea populației față de ce există în momentul actual, pentru că PNL susține scăderea fiscalității, nu creșterea ei. Considerăm că există alte modalități de a face venituri la bugetul local: îmbunătățirea colectării, atragerea fondurilor europene și abia în ultimul caz, dacă nu există alte resurse pentru a furniza servicii de calitate cetățenilor, putem apela și la majorarea impozitelor și taxelor locale. Mai e un motiv pentru care nu susținem: deși suntem în alianță, nu am fost consultați cu privire la această chestiune, am aflat din presă despre aceste intenții. Sunt surprins de decizia primarului, pentru că spunea că nu va crește niciun impozit.”, a declarat Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Liberalii vor milita, mai spune Alin Nica, pentru scăderea impozitelor locale și vor propune, ca amendament, acordarea unei bonificații de 10% pentru toate firmele care aleg să își plătească impozitul integral până la 31 martie.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Recent, și social-democrații au anunțat că se opun majorării taxelor locale. Consilierii PSD spun că vor depune trei amendamente la proiect.

CITEȘTE ȘI: PSD spune „stop noilor biruri fiscale useriste”, pregătite de Primăria Timișoara

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/