PSD spune „stop noilor biruri fiscale useriste”, pregătite de Primăria Timișoara

Grupul consilierilor locali PSD Timișoara anunță că nu este de acord ca primăria să majoreze mai multe impozite, astfel că va propune trei amendamente la proiectul de hotărâre privind stabilirea dărilor pentru anul 2022.

După reprezentanții celor din industria Horeca și dezvoltatorii imobiliari, a venit și rândul grupului consilierilor locali PSD Timișoara să anunțe că se opune creșterii unor impozite de anul viitor, așa cum intenționează reprezentanții primăriei.

Cu titlul „Stop noilor biruri fiscale useriste!”, PSD Timișoara a transmis un comunicat de presă prin care informează că aleșii locali din partea partidului vor propune trei amendamente la proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Timișoara pentru anul 2022. Proiectul urmează să fie votat în plenul Consiliului Local Timișoara la sfârșitul acestei luni.

Primul amendament va viza reducerea impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice la 1,2%, această propunere fiind susținută și anul trecut de grupul nostru de consilieri municipali, fără să întrunească, din păcate, numărul necesar de voturi. Sperăm că, de această dată, vom convinge cel puțin 14 din cei 27 de colegi că este nevoie să ofere un sprijin concret mediului de afaceri timișorean, sufocat în ultimii patru ani de cele mai mari taxe și impozite locale din România! Acest amendament îi dă o ultimă șansă primarului Dominic Fritz să își onoreze promisiunile lansate anul trecut la dezbaterea publică pe tema taxelor și impozitelor, când a afirmat public că va lua în calcul o relaxare fiscală pentru 2022. “Relaxarea” propusă timișorenilor – în varianta useristă – vizează păstrarea plafoanelor maxime la impozitele pentru agenții economici și triplarea lor pentru persoanele fizice”, a anunțat PSD Timișoara.

Al doilea amendament se referă la păstrarea cotei de 0,6% a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice, care este, de asemenea, „cea mai mare din țară și fără majorarea gândită de Executiv. Triplarea sa este aberantă și nocivă, iar argumentul domnilor Fritz și Creiveanu, că s-ar elimina o inechitate în raport cu persoanele juridice, demonstrează un anumit nivel precar și rudimentar de pregătire și viziune economică de dreapta, în condițiile în care o persoană fizică plătește lunar la stat un procent de 10,5 la sută din veniturile din închiriere, în timp ce o firmă are o cotă de impozitare de 1 la sută”, informează PSD Timișoara.

De asemenea, al treilea amendament vizează reducerea cu 10 la sută a impozitelor pe clădiri pentru persoanele juridice care plătesc integral până la data de 31 martie. „Anul trecut, un amendament similar, propus de un coleg liberal, a fost aprobat, însă în acest an optica economică useristă a eliminat și acest ajutor pentru mediul de afaceri din Timișoara”, a transmis grupul de consilieri locali ai PSD Timișoara, format din Radu Țoancă, Andra Lăpădatu și Ioan Szatmari.