Programul de lucrări de retehnologizare la barajul Breazova evoluează conform graficului. Lucrările care au presupus golirea lacului cărăşean s-au finalizat, urmând cele de modernizare.
După ce echipa TMK Hydroenergy Power a finalizat, la începutul lunii iulie, înlocuirea vanelor plane de siguranţe şi a celor două goliri de fund, zilele acestea au fost încheiate şi lucrările care presupuneau golirea lacului de acumulare Breazova. În perioada următoare se vor desfăşura lucrările de modernizare a barajului, acestea fiind prevăzute a se finaliza în jurul datei de 15 august.
,,În etapa următoare se va menţine un nivel de 30% de umplere a lacului şi se vor executa lucrări de montare a vanelor de serviciu, cu automatizarea necesară, şi vor demara lucrările de debitmetrie. Probabil până pe 15 august se va finaliza totul”, explică Angelica Barbu, specialist PR regional al CEZ România.
TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România, a demarat pe 17 iunie 2013 modernizarea amenajării hidroenergetice de la Breazova, tehnologia existentă datând de peste 100 de ani. Lucrările de investiţii au fost proiectate, avizate şi autorizate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Planul lucrărilor
Realizarea lucrărilor de înlocuire a vanelor de siguranţă a impus golirea întregului volum de apă al lacului de acumulare Breazova, amplasat pe râul Bârzava. ,,Durata estimată a înlocuirii vanelor de siguranţă de 10 zile a fost respectată, urmând ca, la finalizarea acestei lucrări, barajul să fie reumplut pe cale naturală, dar şi prin aflux suplimentar de apă din lacul Gozna, situat în amonte, în vederea protejării faunei. Pentru evitarea oricărui risc, golirea acumulării s-a făcut treptat, la o viteză de 4 mc/secundă, apa fiind evacuată în râul Bârzava şi, ulterior, în lacul Secu.”, a mai adăugat Angelica Barbu.
De asemenea, toate autorităţile publice implicate au fost informate şi consultate privind măsurile necesare pentru diminuarea impactului asupra ecosistemelor existente.
S-a deschis astăzi, 28 noiembrie, noul supermarket Auchan Moșnița, situat în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș. Magazinul dispune de o suprafață de 1.600 mp și...
Este iarăși sărbătoare în Banat, este iarăși cântec, joc și voie bună. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Consiliul Județean Caraș-Severin vă invită la spectacolul...
Universitatea de Vest din Timișoara instalează machete tactile în sediul principal
Timișoara va avea un centru de intervenție în cazul accidentelor vasculare cerebrale
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
Cind va documenta-ti mergeti si face-ti si fotografii. Voi merge-ti la Valiug doar la terasa cind va da Taitelu consumatie moca dupa care nu va mai tine-ti pe picioare. Stanciule d-ai la fata o fotografie cu lacul Breazova, nu fi scirtar. Sau nai ajuns mai departe de terasa ca te-ai inpiedicat de beri?