La un pas de ridicarea centrului de sănătate care va transforma Oravița într-o stațiune de interes național!

centru balneo oravita 2

Astăzi s-a mai făcut un pas pentru ridicarea centrului de sănătate din Oravița, un centru care va permite recuperarea după trecerea printr-o banală afecțiune reumatismală, oferind totodată tratament și persoanelor cu paralizie totală. Primarul Dumitru Ursu este convins că, odată inaugurat acest centru, orașul are șansa de a deveni stațiune de interes național.

Cei 9 consilieri locali din Oravița care au participat astăzi la ședința extraordinară a forului au votat în unanimitate aprobarea documentației tehnico-economice la faza PT și a indicatorilor tehnico-economici ai acesteia pentru proiectul prin care se va ridica secția externă și ambulatoriul integrat de recuperare medicală prin balneo-fizio-kineto-terapie. Mai exact, la ședință au participat: 6 consilieri PSD, un consilier PMP și doar doi de la PNL.

consiliul local oravita iulie

„Până acum am investit în Spitalul Orășenesc, acum avem banii alocați și pentru Marila. Apele termale de la Oravița care au proprietăți terapeutice putem dezvolta întreaga zonă și în primul rând putem face lucruri bune pentru oamenii care au probleme, de la o simplă afecțiune reumatismală până la paralizie totală. Trebuie să le dăm o șansă. Din păcate, tot mai multe persoane au probleme. Pentru început vom face un ambulatoriu de 800 de metri. Pentru mine este foarte emoționant acest punct pentru că sunt convins că dezvoltăm întreaga zonă. Veți vedea că în timp o să se transforme într-o stațiune de interes național Oravița, pentru că având apele termale de aici, aparatură medicală modernă și cu ajutorul medicilor specialiști o să avem șansa să ajutăm cât mai mulți oameni. Era necesar de multă vreme să facem acest centru. Dacă trece acest proiect, putem da autorizație de construire și să îl facem în regie proprie. Avem toate avizele necesare obținute.”, a explicat primarul Dumitru Ursu consilierilor înainte ca proiectul să fie supus votului.

Toți cei 9 aleși locali au ridicat mâna pentru ca acest centru să devină realitate cât mai curând. În același sens, pe ordinea de zi de astăzi s-a aflat și angajarea unor persoane fizice autorizate care să ajute la ridicarea construcției. Deși propunerea administrației locale era ca 15 astfel de contracte să fie încheiate pe o perioadă de 12 luni, cât se estimează că va dura construirea, consilierul PSD Marțian Lepa a cerut ca numărul să fie redus la 8 persoane. Un amendament a făcut și Sebastian Butan (PMP), care a propus ca evoluția lucrărilor să fie verificată o dată la 3 luni, pentru a se decide dacă este nevoie de suplimentarea numărului de muncitori. Ambele sugestii au fost acceptate în unanimitate.

„Le mulțumesc consilierilor prezenți pentru că au înțeles necesitatea ridicării acestui centru care o să ajute atât orăvițenii, cât și cetățenii din alte zone care doresc să se trateze de diverse afecțiuni în ambulatoriul nostru. Aparatura modernă și bineînțeles apa termală, precum și personalul medical care va activa aici, vor reprezenta un beneficiu major pentru tot ceea înseamnă domeniul sănătății în Caraș-Severin. Serviciile vor fi de cea mai bună calitate și mulțumesc încă o dată consilierilor că fac de fiecare dată ce e mai bine pentru comunitatea lor”, a declarat primarul Dumitru Ursu pentru Express de Banat la finalul ședinței de Consiliu Local.

centru balneo oravita 1

La întrunirea de astăzi a fost prezent și Ovidiu Rădoi, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care spune că și-a făcut un obicei din a merge periodic la ședințe de consiliu local din județ pentru a vedea exact care sunt problemele din fiecare comunitate În ceea ce privește centrul de sănătate care ar urma să se ridice la Oravița, Ovidiu Rădoi spune că „orice proiect care ajunge la final este un plus pentru orice localitate. Ar fi ceva extraordinar. Sper să reușească Primăria Oravița să ducă până la final, să aibă această putere. Dacă au nevoie de sprijinul meu, îl vor avea, atât cât pot eu să îi sprijin legal. Sper să fie un lucru de viitor pentru Oravița.”, ne-a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Recuperarea în acest centru se va adresa oricărei persoane, de orice vârstă. Unele dintre cele mai frecvente afecțiuni care necesită recuperare medicală includ osteoporoza, durerile cronice de spate, leziunile măduvei spinării, osteoartrita, spondilita anchilozantă și fibromialgia. Proiectul presupune amenajarea spațiului interior și exterior, refacerea instalațiilor, reabilitarea fațadelor și a finisajelor interioare și exterioare, schimbarea învelitoarei, recompartimentarea și refuncționalizarea spațiilor clădirii.

centru balneo oravita 4

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/