La Reșița se strâng toate gunoaiele

Depozit de gunoaie provizoriu la ieșirea din Reșița. După închiderea și ultimelor două gropi de gunoi funcționale din județ, a fost pusă în funcțiune haldina de la Lupac, unde vor fi aduse toate deșeurile cărășene.  

Cărășenii nu mai pot depozita deșeurile decât la haldina provizorie de la ieșirea din Reșița. Aceasta este masura la care s-a ajuns în urma sistării activității de la toate gropile de gunoi din județ. Din cauză că distanțele pe care mașinile de deșeuri sunt nevoite să le parcurgă  sunt acum mult mai mari, prețul pe care locuitorii județului îl plătesc pentru serviciile de salubrizare a crescut de aproape trei ori.

După cum se știe, în data de 15 iulie s-au închis și ultimele două haldine care mai funcționau în Caraș Severin, respectiv Oravița și Moldova Nouă. Soluția care s-a găsit și care a fost singura momentan, a fost această autorizare provizorie de depunere pe vechiul deponeu al gunoiului din Caraș, balotarea lor și stocarea până în momentul în care haldina ecologică de la Lupac va fi deschisă”, a declarat Marius Cârpean, prim comisar Garda de Mediu.

O altă problemă semnalată de oficialii Gărzii de Mediu este aducerea gunoiului vrac. Dacă ar exista în fiecare oraș un contru de balotare, lucrurile ar fi mai ușoare. În prezent, se aduc gunoaie din județ, iar la haldină a început activitatea de balotare și înfoliere. Acestea vor fi astfel depozitate până în momentul în care se va începe activitatea haldinei ecologice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/