Județele din vest, conectate prin piste de biciclete. Proiect în comun al administrațiilor din regiune

cycling 1533265 1280

Autoritățile locale și județene pot depune cereri pe PNRR pentru amenajarea pistelor de biciclete. Bugetul alocat la nivel național este de aproape 250 de milioane de euro, fonduri din care s-ar putea amenaja 3.000 de kilometri de trasee pentru turismul pe bicicletă. În vestul țării, autoritățile județene intenționează să depună un proiect comun.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, traseele pentru biciclete vor putea fi amenajate pe digurile de protecție, în zonele protejate şi pe drumurile publice cu trafic redus. Astfel se va dezvolta ecoturismul şi va fi încurajată folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ.

Consiliul Județean Timiș împreună cu consiliile județene din județele Arad, Caraș-Severin și Hunedoara intenționează să depună cerere de finanțare pe apelul de proiecte aferent acestei componente – turism și cultură – în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru amenajarea traseelor cicloturistice.

„Valoarea investiției în județul Timiș se va ridica la aproximativ 32 de milioane de euro, iar traseul va cuprinde secțiunea EuroVelo 13 care străbate județul Timiș și secțiuni din rutele naționale «Râuri», respectiv «Carpatica».”, a declarat pentru expressdebanat.ro Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJT.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe de altă parte, administrația din Otelec vrea să extindă pista de pe digul canalului Bega până în sat, iar de acolo, până la Iohanisfeld, localitate aflată la 5 km distanță. Traseul ar cuprinde și cele mai importante obiective de acolo: muzeul, școala veche, biserica.

La finalul lunii septembrie a fost deschisă, în premieră, pentru un weekend, granița pe pista de biciclete până în Serbia. Peste o mie de persoane au ales să străbată cei 70 de kilometri de pistă de biciclete de pe coronamentul digului Canalului Bega dintre Timișoara și Zrenjanin.

CITEȘTE ȘI: Satele din apropierea graniței cu Serbia îi așteaptă pe turiștii care vor să meargă cu bicicleta până în țara vecină

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/