Borduz cere strămutarea dosarului!

Edilul-şef al comunei Fârliug se teme că ar putea face puşcărie după ce Judecătoria Reşiţa a respins cererea de recuzare a judecătorului care i-a condamnat deja la închisoare pe alţi cinci inculpaţi în aceeaşi cauză.

Toţi inculpaţii în dosarul legat de fraudarea fondurilor europene acordate pentru Festivalul agricol de la Dezeşti care şi-au recunoscut vinovăţia au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Primarul Ioan Borduz şi Mircea Duşan sunt singurii care vor să demonstreze instanţelor de judecată că sunt nevinovaţi. Prin avocatul său, Borduz a cerut să fie judecat în continuare de un alt magistrat decât cel care i-a condamnat pe ceilalţi. Judecătoria Reşiţa a respins însă cererea de recuzare şi atunci edilul-şef solicită să fie judecat la o altă instanţă.
„Vom introduce în cursul lunii iulie cerere de strămutare a procesului adresată Curţii de Apel Timişoara, prin care vom cere strămutarea dosarului la o altă instanţă, egală în grad cu Judecătoria Reşiţa, pentru că, în opinia mea, un magistrat care s-a pronunţat o dată în dosar, făcând referire în momentul motivării sentinţei şi la clientul meu, nu poate judeca în continuare în acest dosar. Precizez că magistratul a şi înţeles să formuleze cerere de abţinere, cerere ce a fost respinsă”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100
Muzeul TM

Comments

  1. Ana Maria says:

    TUPEU DE ETIL-SEF. AFLA AICI CE PRETENTII ARE PRIMARUL PENAL!
    Borduz este etilul-sef al comunei, daca n-ati stiut. Si UN PENAL in limbajul ziaristic consacrat. Domnule Stanciu, ati uitat sa sanctionati tupeul cu care Borduz vrea sa demonstreze ca e nevinovat. Cum sa fie nevinovat daca ar putea sa faca puscarie? E vinovat, daca a ajuns sa fie judecat. E un penal!

    1. Gigi says:

      Orgoliul de la Dezesti il va pierde ca pe multi altii.Acolo se vine cu astfel de dezentisme.N-ar vrea sa-si ceara si scuze ca au indraznit sa-l deranjeze? Va acuzam..dar ne cerem scuze! INSTANTA SA-SI FACA TREABA, Dumnezeu o face pe cealalta parte.

      1. Gigi says:

        Dar cu permisul suspendat cum ai scapat cand trebuia anulat? Ai avut peste 0.5 alcoolemie in aerul expirat, deci peste 1% alcool in sange, unde e dosarul penal? Te-a judecat alt magistrat? De asta ti-a placut? Astepti regionalizarea de vrei la TM?De ce nu te aperi singur, doar esti jurist de meserie, absolvent al prestigioasei Hercules! Ori ai avut un lapsus in ceea ce priveste interpretarea legilor in ceea ce priveste fondurile europene, ori asta ti-e potentialul in materie de drept, ori si cel mai sigur asta este ai crezut in umbrela portocalie care e deasupra capului.Fara grija si pe ea o va scutura vantul ca pe ultima frunza.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/