Echipa de volei masculin Banatul Caransebeş a fost obligată să se recunoască învinsă la finele meciului cu Dinamo, dar nu pentru că bucureştenii le-ar fi fost superiori gugulanilor!
Voleibaliștii caransebeșeni joacă mai bine în deplasare decât pe teren propriu, drept dovadă, prestaţia lor din capitală, de la finele săptămânii trecute. Sportivii lui Daniel Banu i-au smuls un punct lui Dinamo București, deşi, la cum au stat lucrurile în teren, ar fi meritat chiar victoria. După primele două seturi în care nu au reușit să puncteze deși s-au aflat în avantaj, gugulanii au revenit în joc, au egalat şi au împins meciul în decisiv. În prima parte a setului cinci, caransebeșenii s-au aflat în avantaj, însă arbitrii, Ioan Bârsan (Iași) și Cristian Dumitrescu (Craiova), au întors jocul prin deciziile lor strâmbe, favorizând evident echipa gazdă. Meciul a fost adjudecat de Dinamo București cu 3-2, motiv pentru conducerea Banatului să ia atitudine. „Am luat legătura cu conducerea Colegiului de Arbitri imediat după meci și am solicitat ca acești doi arbitri să nu mai fluiere Banatul Caransebeș”, ne-a declarat președintele clubului, Cristian Stepanescu.
În ultima etapă din turul campionatului Diviziei A 1 masculin, Banatul Caransebeș o va întâlni pe Știința Explorări Baia Mare. Partida se va disputa sâmbătă, în sala I.K. Ghermănescu din Lugoj.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
ANUNŢ OPRIRE APĂ în ORAVIȚA- 13.08.2026 – avarie-str.Cloșca parțial-interval orar 12:30-până la remediere În vederea efectuării remedierii unei avarii apărute spontan pe str.Cloșca, se va opri furnizarea apei potabile...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
13 August 2026
Grindeanu pune tunurile pe Guvern: se împrumută cu o mie de euro pe secundă
Ariana Popescu |
13 August 2026
Roxana Bălan |
13 August 2026
Bani pentru burse și dotări, înainte de finalizarea campusului dual de la Reșița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Noi suporterii consideram acest punct luat la dinamo ca pe o victorie….FORTA BANATUL