Iosif Armaș scapă de arest! Este lăsat aproape liber de judecătorii Curții de Apel din Timișoara

Tribunalul Caraș-Severin decisese să prelungească arestul la domiciliu pentru Iosif Armaș, dar acesta a contestat sentința la Curtea de Apel. Instanța i-a acceptat contestația și a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

Tot Curtea de Apel Timișoara decidea, pe 6 iulie, că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv pentru Iosif Armaș și nici pentru ceilalți din dosar și a decis luarea unei măsuri mai blânde, cea a arestului la domiciliu, măsură prelungită în luna august doar pentru trei dintre cei cinci care fuseseră inițial arestați.

La începutul acestei luni, Curtea de Apel Timișoara a admis contestația formulată de cei trei inculpați din dosar, Iosif Armaș, Filip Răescu și Gavril Adamescu, și a desființat sentința Tribunalului, a respins propunerea DIICOT și a decis impunerea măsurii controlului judiciar, cu interdicția de a părăsi țara și de a comunica cu martorii din dosar, cu câteva excepții de familie și să nu desfășoare activitatea pentru care sunt cercetați.

Armaș este cercetat în dosarul în care este acuzat de delapidare și bancrută frauduloasă privind devalizarea complexului Băile Herculane, cu un prejudiciu estimat la 30 de milioane de euro.

Potrivit procurorilor DIICOT, „suspecții Armaș Iosif, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Hercules S.A. Băile Herculane, acționar și administrator special al S.C. Argirom Internațional S.A. București, care deținea peste 60% din acțiunile S.C. Hercules, Răiescu Filip, director general al S.C. Hercules S.A., și Adamescu Gavril, director economic al aceleiași societăți, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane. Acest grup avea drept scop scoaterea activelor/bunurilor S.C. Hercules S.A. din patrimoniul societății și, totodată, însușirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obținute din valorificarea acestor active”.

În același dosar sunt cercetați și doi dintre lichidatorii societății, dar și funcționari publici din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

De asemenea, în cauză este cercetat sub control judiciar și fostul manager al S.C. Hercules S.A., Ilie Iova, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, actualmente consilier personal al președintelui Silviu Hurduzeu.

gif card de energie dacus 1000x100

CITEȘTE ȘI:

Iosif Armaș a vândut tot ce i-a venit la mână ca să scape de datorii

Iosif Armaş nu putea devaliza de unul singur S.C. Hercules! Rețeaua mafiotă, cu nume şi prenume!

„Perla Banatului”, furată pentru a doua oară! Tot de Iosif Armaș!

EXCLUSIV. Politicieni, interlopi şi funcționari, în palierul de sprijin al lui Iosif Armaş, liderul grupului infracțional organizat care a ruinat Băile Herculane!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/