Investiții din bani publici în folosul oțelarilor, pentru o infrastructură de invidiat

Reabilitarea trotuarelor din Oțelu Roșu este un proiect pe care șeful administrației publice locale nu-l neglijează. Luca Mălăiescu ia în calcul ca după fiecare mare lucrarea de asfaltare a străzilor să continue cu modernizarea trotuarelor.

Sunt lucrări mărunte dar care pun în valoare orașul de pe Valea Bistrei. Un trotuar pavat, un grup sanitar modernizat, un mobilier stradal montat la școli, toate aceste investiții sunt cu bani de la bugetul local fiind aprobate în Consiliu Local al orașului de pe Valea Bistrei.

Așa cum am promis după asfaltarea străzilor a urmat reabilitarea trotuarelor în zonele unde s-au încheiat lucrările. Am montat pavele cu o firmă autorizată pe strada Rugului. Proiectul are o valoare de 500.000 lei și cuprinde montarea pavelelor pe trotuarele din cartierul Rozelor, o parte în cartierul Tineretului și acum pe strada Rugului. Este strada care duce la Gura Jgheabului și este deosebit de importantă pentru dezvoltarea zonei de agrement. Am reușit acest proiect chiar dacă unii locuitori vor totul cât de repede cu putință și să ajungem în zona lor. Eu le reamintesc că bugetul este limitat și când am preluat Primăria am avut datorii de miliarde de lei vechi. Acum suntem la zi cu plățile și facem puțin câte puțin”, a declarat edilul orașului Oțelu Roșu.

Luca Mălăiescu se ține și de promisiunea de a deschide de sărbători Cinematograful de la Casa de Cultură. În aceste zile au fost încheiate lucrările de reabilitare a unui grup sanitar din imediata apropiere a sălii în care va fi amenajat cinematograful. Prima proiecție va avea loc în luna decembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/