Investiții de peste 200.000 de euro la Oțelu Roșu

Mai multe proiecte de investiții se află în procedură de licitație, ceea ce înseamnă că într-un timp destul de scurt comunitatea din Oțelu Roșu va beneficia de pe urma acestor lucrări. Valoarea totală a investițiilor depășește 200.000 de euro. 

Aceste licitații fac referire la achiziția unor utilaje sau de aparatură pentru dotarea cinematografului ce va fi deschis în orașul de pe Bistra până la sfârșitul acestui an, după cum precizează primarul, domnul Luca Mălăiescu.

În procedură de licitație se află achiziția unui utilaj de măturat stradal, de care avem mare nevoie. În maximum o lună de zile vom putea efectua în zona centrală curățenie cu mașina nouă de măturat stradal. Investiția este de la bugetul local în valoare de 60.000 euro. Această mașină mătură, aspiră și spală strada și este prima de acest gen la Oțelu Roșu. Eu consider că ne va fi de mare ajutor.”, ne-a precizat primarul, domnul Luca Mălăiescu.

Tot în baza unui proiect, de această dată cu finanțare europeană, este în faza de licitație achiziția unui buldoexcavator. Investiția este de 80.000 de euro, menționează Mălăiescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acest utilaj de care avem mare nevoie este achiziționat în proiectul GAL în care suntem cuprinse comunitățile din Banatul de Munte, astfel că într-o lună va fi în garajul gospodăriei orășenești acest utilaj care este dotat și cu picamer, cupe, lame. Noi îl vom folosi atât pe perioada de iarnă la deszăpezire, cât și în sezoanele calde pentru decolmatarea unor zone de pe Bistra și nu numai, a canalelor pluviale, lucrări pe care le vom efectua în regie proprie”.

Edilul a ținut să precizeze că tot în procedură de licitație se află cinematograful 3D care va fi amenajat la Casa de Cultură din Oțelu Roșu.

Eu cred că până de sărbători și oțelarii noștri vor avea un cinematograf. Eu spun că este benefic în special pentru copiii care vor viziona filmele de desene animate în 3D și nu numai. Prețul aparaturii pe care o să o achiziționăm în rate pe 36 de luni este de 80.000 de euro.”, ne-a menționat Luca Mălăiescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/