O investiţie importantă din comuna Socol a fost inclusă în strategia de dezvoltare durabilă a judeţelui Caraş-Severin

Politicienii de la județ au dat curs solicitării venite din partea Primăriei și a Consiliului Local Socol, o solicitare care vizează includerea unei investiții bazate pe energie regenerabilă în strategia de dezvoltare durabilă a județului Caraș-Severin.

În urmă cu ceva timp, primarul din Socol, Olghița Ghiță, a fost tatonat de un investitor puternic care ar dori să crească potențialul economic al comunei investind în energia regenerabilă, folosindu-se de apă, vânt și soare. În acest sens, compania a dorit să concesioneze Portul Baziaș, iar edilul Ghiță a făcut deja primul pas pentru rezolvarea unei probleme administrative, o problemă existentă între două companii ale Ministerului Transporturilor. Inclusiv ministrul Cuc, prezent în județul Caraș-Severin la sfârșitul lunii august pentru a vedea cum decurg lucrările la reabilitarea drumurilor, a explicat că nu vede de ce „administraţia Portului APDF Giurgiu nu va concesiona această bucată de teren pentru ca operatorul să-şi poată dezvolta afacerea în zonă“.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Singurul consilier care s-a abținut să dea curs solicitării venite din partea comunei cărășene este Victor Tiugan (consilier județean PSD), acesta având o anumită reținere în privința naturii terenurilor din Socol, adică dacă acele terenuri fac sau nu parte din Parcul Natural.

Cu privire la chestiunea sesizată de Tiugan, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a explicat: „Noi modificăm doar strategia! Acele terenuri nu sunt ale Consiliului Județean. Noi doar încercăm să ajutăm un potențial investitor să investească într-o comună din județul Caraș-Severin, fără a implica cu nimic Consiliului Județean, decât modificarea strategiei durabile”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/