Îngerii speranței, bucuriei și păcii au poposit în Biserica Romano-Catolică din Caransebeș

Colindele în germană, și nu numai, au răsunat în Biserica Romano-Catolică din municipiul Caransebeș, în cadrul slujbei din noaptea de ajun.

Crăciunul este sărbătoarea dragostei și a speranței, o sărbătoare în care noi, oamenii, punem toate speranțele și gândurile noastre. Dumnezeu nu ne cere mult, decât lucruri simple, dar pe care, din păcate, noi, oamenii, le complicăm, a menționat părintele paroh Martin Neagu:

„A trăi Crăciunul înseamnă emoții atât de mari încât unii dintre tinerii care au interpretat rolul din scenetă au avut lacrimi în ochi. Este seara sfântă a Crăciunului și la noi, la romano-catolici, și în Ajunul Crăciunului există o liturghie de noapte a nașterii Domnului. Crăciunul în sine este o sărbătoare emoționantă care ne îndeamnă la iertare, la bucurie, speranță și la pace”, ne-a declarat părintele Neagu la finalul slujbei.

Pe lângă membrii comunității catolice din Caransebeș au participat la sfânta liturghie caransebeșeni care au dorit să împărtășească liniștea și bucuria Nașterii Mântuitorului cu enoriașii, cu tinerii și cu măicuțele franciscane. Printre aceștia s-a numărat și primarul Marcel Vela, care le-a spus tinerilor că Primăria și Consiliul Local va suporta financiar deplasarea lor la Întâlnirea Mondială a Tineretului Catolic de la Cracovia, din Polonia, de anul viitor.

„Această seară a fost specială, ca în fiecare an în Ajunul de Crăciun, și pot să spun încă o dată că acești tineri catolici, care au făcut un moment emoționant, sunt extraordinari și merită să-i admirăm, aplaudăm și apreciem. Doresc în numele Consiliului Local și al meu personal tuturor credincioșilor ca îngerul iubirii, păcii și bucuriei să fie împreună în casele tuturor și, evident, speranța să le lumineze viața, să le facă sărbătorile fericite și să le aducă un an nou mai bun, cu bucurie, împliniri, pace și speranță în mai bine”, a declarat edilul Caransebeșului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157662785091375″]

Citește și:

Un sfert de veac de la debutul unei colaborări exemplare!

Află povestea clădirii construite de călugării franciscani în Caraș-Severin!

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/