Liliana Danci și-a stabilit prioritățile. În 2016 poate ajunge la Jocurile Olimpice!

Atleta Liliana Danci este una dintre sportivele de top ale județului Caraș-Severin, cu prezențe importante în competițiile naționale și internaționale. Sportiva pregătită de antrenorul emerit Cristian Dragomir s-a regăsit în ultimii ani în Top Sport Caraș-Severin. La 25 de ani, are o carte de vizită impresionantă și vizează cea mai mare competiție de pe planetă, Jocurile Olimpice.

Aflată în aceste zile pe meleagurile natale, Liliana Danci se pregătește cu seriozitate pentru principalul obiectiv din 2016. Deși a fost nevoită să abandoneze în această toamnă în Maratonul de la Frankfurt, din cauza unei probleme medicale, atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Reșița nu se dă bătută și privește cu optimism spre 2016. Viena este orașul care îi poate aduce, în luna aprilie, marea bucurie a calificării în premieră la Jocurile Olimpice.

„În 2015, am obținut medalia de bronz la Campionatul Național de pistă, de la Pitești, în proba de 10.000 de metri și sunt fericită cu această medalie. Singurul meu regret de anul acesta este că nu mi-am realizat baremul pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. La Maratonul de la Frankfurt, am fost în grafic, sub barem, până la kilometrul 25, dar de acolo a început o mică durere la piciorul drept, în talpă, și până la kilometrul 30 n-am mai suportat durerea, așa de puternic s-a declanșat, și m-am oprit la kilometrul 30. Mi-a părut rău, chiar am plâns tot drumul de la locul abandonului până la locul unde era poziționată delegația României. A fost un moment foarte greu pentru mine și sper ca 2016 să-mi aducă multă sănătate. Am plecat cu gândul că voi alerga și-mi voi realiza baremul, fără nicio durere, la Viena, în aprilie. Acolo am mai alergat, cunosc traseul și acolo am stabilit și recordul personal la maraton, două ore și 48 de minute. Sunt foarte aproape de baremul pentru Jocurile Olimpice, care este de două ore și 45 de minute“, ne-a spus, plină de optimism, Liliana Danci.

Tot la Viena, anul viitor Liliana Danci va alerga și în cunoscuta cursa umanitară, Wings for Life. Atleta din Caraș-Severin este câștigătoarea edițiilor din 2014 și 2015 ale Wings for Life România. „În 2016 voi alerga tot la Viena pentru cei care nu pot, în acea cursă umanitară, Wings for Life. Vă invit să luați startul cu mine, pe 8 mai, la Viena, întrucât în România nu se mai organizează“, a precizat Liliana Danci, care în această perioadă se pregătește la Caransebeș, sub îndrumarea antrenorului emerit de atletism Cristian Dragomir.


„Condițiile pentru mine pot să spun că sunt bune. Eu prefer șosea, pistă mai puțin. Proba mea este doar pe șosea. Sunt bucuroasă că domnul Cristian Dragomir mă antrenează și mă susține și când mi-este greu este alături de mine. Și colegii sunt minunați. Le doresc antrenorilor și colegilor mei «Sărbători fericite!» și să ajungem cât mai mulți la Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice. Vă doresc și dumneavoastră, și iubitorilor sportului să aveți parte de Sărbători fericite și un An Nou plin de împliniri“, a mai spus cunoscuta atletă Liliana Danci. Ea i se poate alătura, în 2016, lui Marius Cocioran, deocamdată singurul sportiv cărășean legitimat la un club din Caraș-Severin calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Rămâi cu Express de Banat pentru a afla bilanțul atleților caransebeșeni în anul 2015.