CSM Reșița, victorie la Satu Mare. Rossonerii au punctaj maxim după două etape!

olimpia satu mare csm resita

CSM Reșița a câștigat cu 2-0, sâmbătă, pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare, în etapa a doua a Ligii 2. Stefan Visic și Cristian Chira au înscris golurile formației pregătite de Dorinel Munteanu, ambele în prima repriză. Reșițenii au arătat pragmatism și concentrare, exact elementele cerute de antrenor înaintea deplasării.

CSM Reșița a rezolvat meciul de la Satu Mare într-un interval de numai două minute. În minutul 30, după un corner executat din partea stângă de Lenghel, defensiva gazdelor a respins imperfect, iar mingea a rămas în zona careului mic. Stefan Visic a urmărit faza, s-a înălțat peste adversari și a trimis cu capul lângă bara din dreapta pentru 1-0.

Două minute mai târziu, reșițenii au lovit din nou, de această dată după un contraatac. Bărbuț a primit în partea stângă, prima sa încercare de centrare a fost blocată, însă mingea i-a revenit. A trimis apoi cu piciorul stâng spre bara a doua, Lenghel a recentrat cu capul în fața porții, iar Cristian Chira a finalizat din voleu, cu dreptul, la colțul lung.

Avantajul construit până la pauză a fost suficient pentru formația lui Dorinel Munteanu, care a reușit să gestioneze restul partidei și să plece de la Satu Mare cu toate cele trei puncte.

Dorinel Munteanu: „Băieții mei s-au motivat, s-au mobilizat și le-am cerut atitudine”

Antrenorul Reșiței a apreciat prestația propriei echipe, dar a ținut să remarce și jocul formației pregătite de Alexandru Pelici.

„Deși rezultatul ne-a fost favorabil, țin să evidențiez atitudinea echipei gazdă. Olimpia a fost, din punctul meu de vedere, o formație foarte periculoasă”, a spus Dorinel Munteanu.

Antrenorul rossonerilor consideră că succesul a venit în primul rând din modul în care jucătorii au răspuns cerințelor sale privind implicarea și concentrarea: „Noi am făcut un meci bun și tocmai de aceea am reușit să controlăm momentele dificile și să ne creăm situații importante.”

Mesajul tehnicianului a rămas în aceeași linie cu cel transmis înaintea partidei de la Satu Mare: „Băieții mei s-au motivat, s-au mobilizat și le-am cerut atitudine. Prin muncă și implicare totală am câștigat primul meci cu Târgu Mureș, iar același lucru l-am făcut și acum, cu Satu Mare. Jucătorii merită felicitări.”

După două etape, CSM Reșița are șase puncte din șase posibile, după succesul cu 2-1 în fața celor de la AFC ASA Târgu Mureș și victoria cu 2-0 de la Satu Mare.

Chiar dacă începutul este unul fără punct pierdut, Dorinel Munteanu păstrează discursul prudent și insistă asupra construcției unei echipe stabile.

„Am mai spus că obiectivul final este promovarea, însă trebuie să ne stabilizăm financiar și să ajungem în play-off. Luând lucrurile pas cu pas, aș fi ipocrit să spun că nu mă gândesc și la promovare, dar mai este un drum lung până acolo.”

Rossonerii au avut parte și de susținere în tribunele stadionului din Satu Mare, unde au fost prezenți suporteri veniți de la Reșița, dar și din București.

Dorinel Munteanu a început partida cu: I. Popescu – Vișan, Salhi (cpt.), Apro, Visic – Bloj, Lenghel, Zavnik – Bărbuț, Chira, Mijic. Rezerve: I. Rus, Chera, Dima, Rimovecz, Savija, Bîcleșanu, Tchassem, Lawal, Buzan.

Pentru CSM Reșița urmează partida din Cupa României cu Timișul Șag, înaintea revenirii pe teren propriu în campionat.

 

MARIAN CĂRĂVAN

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/