INEDIT. O investiție a Primăriei Caransebeș ar putea fi anulată de Curtea de Apel!

Consilierii locali PSD din Caransebeș mai au de așteptat doar câteva zile până când vor afla sentința finală a instanței de judecată cu privire la legalitatea organizării unei ședințe de Consiliu Local în 2017 în cadrul căreia, în absența acestora, liberalii au aprobat mai multe proiecte de investiții la ștrandul municipal.

După ce a tot fost mutat procesul de la Tribunalul Caraș-Severin la Curtea de Apel Timișoara și declinat la Tribunalul Caraș-Severin, cu apel din nou la Curtea de Apel Timișoara, în 26 martie ar trebui să fie pronunțată soluția după două amânări.


Reamintim că Tribunalul Caraș-Severin a dat câștig de cauză grupului PSD Dascălu, Bogdea, Ardelean (foto) care au contestat în instanță organizarea ședinței de Consiliu Local la care s-au aprobat în absența celor 9 consilieri locali social-democrați mai multe investiții la ștrand.

Soluția pe scurt: „Respinge excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii prin întâmpinare. Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii Ardelean Gavrilă, Dascălu Valentin şi Bogdea Florin în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 651/11.2017 şi a Hotărârilor Consiliului Local al Mun. Caransebeş nr. 159/11.07.2017, 160/11.07.2017, 161/11.07.2017, 162/11.07.2017, 163/11.07.2017, 164/11.07.2017, 165/11.07.2017, 166/11.07.2017, 167/11.07.2017”.

Dacă sentința va fi dată de Curtea de Apel Timișoara la fel ca și de Tribunalul Caraș-Severin, atunci anularea acelor HCL-uri ar atrage după sine și neînceperea investițiilor la ștrand, însă fondurile au fost deja cheltuite de la bugetul urbei, lucru nemaiîntâlnit în istoria Consiliului Local Caransebeș, care va atrage cel mai probabil atenția Curții de Conturi.

CITEȘTE ȘI: 

Consiliul Local Caransebeş, abonat la instanţele de judecată!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/