Incertitudine în cazul copilului găsit mort!

Nu există nicio ipoteză nouă în cazul băiatului de doar doi ani găsit mort pe un deal la Ocna de Fier. Părinții au fost lăsați acasă, micuțul a fost înmormântat, iar dosarul și-a schimbat natura, din omor la ucidere din culpă.

Mai bine de o săptămână a trecut de la moartea micuțului din Ocna de Fier. Cu toate că oamenii legii s-au mobilizat rapid pentru a-l găsi pe băiețel, în momentul de față lucrurile stagnează. Chiar dacă părinții au fost principalii suspecți după ce copilul a dispărut în împrejurări suspecte, fiind găsit la aproape trei kilometri de casă, rezultatul necropsiei a scos la iveală alte ipoteze. Se pare că micuțul a decedat din cauza hipotermiei. Mai mult decât atât, acesta suferea de anumite afecțiuni ale inimii care ar fi favorizat decesul.

În urma autopsiei, oamenii legii au scăpat de ipoteza în care copilul ar fi fost omorât și au început repede cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Mama copilului este prima vizată, ea fiind principalul responsabil în a-i purta de grijă. Cu toate acestea, oamenii legii au lăsat-o acasă fără niciun fel de cercetări suplimentare. „Dosarul nu mai ține de mine, a fost transferat la poliție, la cei de la investigații criminale. Nefiind omor, ci ucidere din culpă, ei sunt cei care se ocupă de caz”, a menționat procurorul Ioan Teacă.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV: ȘI-AU RIDICAT COPILUL DE LA MORGĂ

Chiar dacă mama micuțului este principalul suspect, nu s-au luat încă alte măsuri împotriva acesteia. Oamenii legii încă așteaptă rezultatele de la București, acolo unde au fost trimise probe în urma necropsiei. Astfel, se va stabili cu exactitate dacă băiatul a murit sau nu din cauza problemelor de sănătate.

Sunt activități care nu se pot face încă publice. Încă se așteaptă rezultatele anchetei și rezultatele analizei de la București”, a menționat Ancuța Curbunaru, purtător de cuvânt al IPJ.

Până în momentul în care cercetările vor lua sfârșit, situația nu va scăpa de nenumăratele semne de întrebare care o apasă. Chiar dacă rezultatele de până acum au concluzionat că băiatul a murit din cauze naturale, de frig și din cauza afecțiunilor de care suferea, nimeni nu poate să elucideze misterul prin care acesta a ajuns singur, neobservat de nimeni, la trei kilometri de casă.

CITEȘTE ȘI: SUSPICIUNI DE OMOR ÎN CAZUL COPILULUI MORT!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/