VIDEO: Povestea voluntarei care s-a stins din viață!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Groaznicul accident de la Obreja, în care tânăra Alexandra și-a pierdut viața, a îngrozit un județ întreg. Toți cunoscuții o plâng pe adolescenta de doar 15 ani care s-a stins sâmbătă din viață, în drum spre casă.

Ironia sorții a făcut ca tragedia să aibă loc exact pe drumul de întoarcere de la o acțiune caritabilă în care Alexandra alături de colegii săi voluntari au întins o mână de ajutor bătrânelor singure din Oțelu Roșu, special de ziua femeii. Tinerii făceau parte din Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului și s-au grupat pentru acțiunea de la Oțelu în patru mașini.

Viteza, neatenția sau lipsa de experiență a șoferului de doar 18 ani au dus la un final tragic. Mașina în care se aflau cei șapte tineri s-a oprit violent într-un copac de pe marginea drumului. Copila de doar 15 ani din dreapta șoferului a murit pe loc. O altă adolescentă, Beatrice, a fost transportată de urgență, în stare gravă, la Timișoara.

YouTube video

voluntari caransebes

Profesorii coordonatori, colegii voluntari, dar și reprezentanții Episcopiei sunt în stare de șoc. Autoturismul avea verificare tehnică la zi, iar cauzele care au dus la producerea impactului ridică încă semne mari de întrebare. „A fost o activitate de a vizita de 8 martie femeile bătrâne și singure. Au fost patru mașini, dintre care una a fost a Episcopiei. Chiar înainte cu câteva zile i s-a făcut inspecția tehnică, pentru că nu poate ieși din curtea Episcopiei fără verificarea tehnică făcută, având în vedere că această mașină este folosită zilnic pentru a duce copiii la centrul de zi”, a explicat Casian Rușeți, purtătorul de cuvânt al Episcopiei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Chiar dacă se aflau sub tutela unui profesor coordonator, voluntarii se organizau singuri la astfel de activități. „Băiatul care conducea este unul dintre voluntari, aveau aceasta independență de a se organiza cum doresc. Felul în care se organizează depinde mereu de ei. Fiind vorba de minori, de la fiecare membru voluntar avem acceptul scris al părinților cu privire la astfel de activități. Pentru noi este un șoc, preoții noștri sunt cu părinții, le punem la dispoziție tot ce putem pentru a-i ajuta. Tragedia cea mai mare este cu Alexandra”, a mai explicat Casian Rușeți.

Prieteni și colegi o plâng pe tânăra voluntară de 15 ani. Alexandra și-a găsit sfârșitul din dorința de a întinde o mână de ajutor celor care au nevoie. „Am fost impresionat de acești tineri. Ce ironie a sorții să fim o societate atât de neajutorată, să fim nevoiți să transportăm minori cu mașini pe drumurile astea nebune. Și numai ca să ducă o plasă de cartofi unor neajutorați, în loc să le dea cineva de aici, statul. Mi-a făcut o impresie extraordinară fata aceasta, mă doare sufletul. Cum să faci bine la 15 ani și să pleci dintre noi de 8 martie?”, a explicat îndurerat unul dintre voluntarii din Oțelu Roșu care a participat la activitatea de ieri.

CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE: O TÂNĂRĂ VOLUNTARĂ DE 15 ANI A MURIT ÎNTR-UN GRAV ACCIDENT RUTIER! ALŢI 6 ADOLESCENŢI SUNT ÎN SPITAL!

Foto: facebook.com

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/