A plecat cu destule regrete din Valea Domanului, dar instalarea în fotoliul de şef al clubului CS Ştefăneşti e privită acum de acesta ca un mare pas înainte.
Cristi Bobar a preluat şefia clubului de lângă Bucureşti în luna ianuarie, imediat după ce s-a despărţit de FCM 2012 Reşiţa. A purtat discuţii cu mai multe cluburi, unele chiar din prima ligă, dar a ales să dea curs ofertei milionarului Nicolae Nae, patronului echipei de Liga a III-a care atacă în sezonul următor promovarea. “Noi ne-am dori şi anul acesta, dar e destul de greu pentru că e o diferenţă mare de puncte. Asta nu înseamnă că nu încercăm. În amicale echipa s-a mişcat foarte bine şi sper să avem un start de campionat foarte bun. La Ştefăneşti se vrea performanţă, se investesc bani mulţi, sunt condiţii excelente şi cred că am făcut o alegere potrivită”, a declarat Bobar.
Acesta recunoaşte că s-a desprins greu de Valea Domanului şi că încă urmăreşte prin presă ce se întâmplă la clubul reşiţean. “E normal să mă intereseze, am pus mult suflet acolo şi, după cum am mai spus, mi-aş dori ca, odată, să mă întorc. Mă deranjează unele declaraţii pe care le văd în presă, dar aşa e la noi. Când eşti acolo şi le dai o pâine de mâncat sau încerci să faci ceva, eşti cel mai bun, când ai plecat, ai fost cel mai rău. Sper să facă o treabă bună, mai ales că am văzut câte transferuri au realizat”, a mai spus Bobar.
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
Printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, Dorel-Adrian Ursu a fost numit secretar general la Prefectura Caraș-Severin. După mai mulți ani în care postul a rămas vacant, Instituția Prefectului Caraș-Severin...
Alina Dragomir |
14 January 2026
Roxana Bălan |
23 January 2026
Diana Apetrei |
23 January 2026
Express de Banat |
23 January 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Sa nu care cumva sa ademenesti vreun junior de la Resita ca te declaram persona non grata in orasul de unde ai plecat….