Vești bune pentru locuitorii comunei Băuțar, care își vor putea înregistra gratuit, prin Programul Național de Cadastrare 2021-2023, imobilele și suprafețele de teren deținute.
Din cele 860 de gospodării înscrise în Registrul Agricol al comunei Băuțar, mai puțin de 20% sunt înregistrare în prezent în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Din această lună însă, la nivelul comunei, vor demara lucrările de cadastru sistematic pentru înscrierea în cartea funciară.
„La finalul lunii iulie a fost semnat contractul de servicii cu SC Comora Engineering SRL, care va presta la nivelul UAT-ului Băuțar întreg programul de înregistrare sistematic în carte funciară. Altfel spus, toate imobilele și terenurile de pe raza UAT-ului, din intravilan și extravilan, vor fi intabulate, vor avea carte funciară. Unde sunt acte, o să se verifice, o să se facă suprapunerile de măsurători, se va lua totul încă o dată la măsurat și validat. Adică, vom avea carte funciară reală, ceea ce ne interesează pe toți.”, ne-a declarat primarul comunei Băuțar, Romeo Silviu Răduță.
Toate măsurătorile cadastrale vor fi făcute gratuit, un aspect deloc de neglijat, având în vedere că astfel de proceduri nu sunt deloc ieftine.
„Faptul că s-a reușit semnarea contractului la nivelul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar comuna noastră este beneficiara Programului Național de Cadastrare, nu poate decât să ne bucure, iar oamenii au primit vestea cu interes, pentru că nu au existat acte. Au existat înscrisuri de mână, dar care nu au fost înscrise în cartea funciară. Ca și număr de case înregistrate în Registrul Agricol avem 860 de gospodării, iar ca și hectare, avem foarte multe, pentru că pe raza UAT-ului avem și trei composesorate. Iar pe noi ne bucură că oamenii o să fie scutiți de la plata unor sume mari de bani, având în vedere că la nivel de UAT cred că undeva în jur 20%, dar poate nici atât, au carte funciară sau acte în regulă.”, a concluzionat primarul comunei Băuțar.