Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș a primit un vot negativ din partea concetățeanului său, medicul anestezist Cătălin Hana, care spune că deși l-a admirat pentru ceea ce a reușit la Policlinica din Orșova, nu poate avea o colaborare cu Adrian Cican decât dacă aceasta este bazată pe respect reciproc.
Nu poți să vii și să arunci cu noroi în toți doctorii la raportul de gardă sau în presă, să le faci reclamații și după aceea să spui că managementul nu corespunde, este de părere Cătălin Hana, făcând referire la retragerea sa de la concursul pentru postul de șef de secție.
„Am citit în presă declarațiile managerului precum că eu m-am retras de la concurs pe motiv că managementul pe care vreau eu să-l aplic la ATI nu ar corespunde cu cel al conducerii spitalului. Este eronat nu am spus așa ceva, ba mai mult pot face dovada cu justificarea mea înregistrată la secretariat prin care am spus că, având în vedere situația creeată prin atitudinea domnului manager și declarațiile de la conferințele de presă îndreptate împotriva medicilor, l-am informat că nu mă prezint la concursul pentru ocuparea postului de șef de secție.”, ne-a declarat medicul Cătălin Hana. Acesta face referire la plângerile managerului Cican îndreptate împotriva medicilor şi șefilor de secții, cum că au ocupat ilegal aceste funcții.
Cătălin Hanna explică și motivele:
„Cred că am fost remunerat pentru funcția de șef de secție în mod corect pentru munca depusă, chiar dacă nu a existat o decizie recentă, oricum Serviciul Financiar calculează drepturile salariale pe baza unei decizii emise de conducerea Spitalului, nu pe vorbe. De asemenea orice spital are un serviciu de statistică care trebuie să tragă de mânecă medicul în cazul în care o foaie de externare nu este completată corect.”, a precizat medicul Hana, făcând referire la declarațiile managerului că va imputa medicilor peste 500.000 de lei, bani pe care Casa de Sănătate nu-i decontează pentru că sunt nereguli în fișele de externare ale pacienților pe 2018, fiind declarate nevalidate.
Medicul Hana a mai adaugă că ar fi trebuit să stea de vorbă cu medicii înainte ca Adrian Cican să sesizeze Parchetul, Curtea de Conturi și alte organe de anchetă, întrucât medicii ar trebui tratați cu respect.
CITEȘTE ȘI:
Doctorii în management țin în perfuzii spitalul din Caransebeș!