Haos în comunele din jurul Timișoarei, din cauza lipsei reglementărilor urbanistice: „Toată lumea știe că în Giroc e un El Dorado în domeniul imobiliar”

harta pug uri

Consiliul Județean Timiș are în coordonare dezvoltarea noilor Planuri Urbanistice Generale ale Timișoarei și ale comunelor din zona periurbană. Dacă Timișoara și Dumbrăvița sunt într-un stadiu avansat cu noile PUG-uri, nu același lucru se poate spune despre Giroc, spre exemplu. Autoritățile județene reafirmă faptul că dezvoltarea haotică din ultimii ani, din punct de vedere imobiliar, este consecința absenței acestor planuri. 

Planurile Urbanistice Generale sunt întocmite de primării, în consultanță cu specialiștii arhitecți de la Consiliul Județean Timiș. Chiar dacă PUG-urile de la Timișoara și Dumbrăvița sunt cel mai aproape de aprobare, mai sunt anumite lucruri de lămurit.

„În clipa de față, la Consiliul Județean Timiș suntem în perioada de coordonare a PUG-urilor la nivelul Timișoarei și periurbanului. Dumbrăvița și Timișoara sunt cel mai aproape de final. Celelalte UAT-uri sunt în diferite etape. Un PUG care merge foarte încet, să zicem că este mai în spate și început de cel mai mult timp, să spunem că e oaia neagră a PUG-urilor – este Girocul. Nu înaintează, nu putem noi din consiliul județean să facem PUG-ul respectiv, trebuie administrația. Toată lumea știe că în Giroc e un El Dorado în domeniul imobiliar, nu cred că mai trebuie să ascundem acest lucru. Încălcarea principiilor se poate rezolva prin aprobarea acestor PUG-uri care să fie trecute și de CJT și să fie un punct realist și nu va mai exista acea dezvoltare haotică. De asta tragem să ajutăm administrațiile locale să aprobe PUG-urile.”, a declarat Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

Vicepreședintele CJ Timiș spune că nu sunt pârghii legale prin care să poată fi constrânse administrațiile locale să își întocmească mai rapid PUG-uri actualizate.

„Ei trebuie să aibă PUG-urile aprobate, nu doar să le prelungească, ca să poată face dezvoltarea imobiliară așa cum trebuie în localitățile respective. Și să nu existe, cum se și spune, acea mafie imobiliară care face ce vrea. Ar trebui ca oricine care vrea să investească într-o localitate din județul Timiș să știe ce specific este în zona respectivă. Când cineva își cumpără un teren și are de gând să își facă o casă sau un bloc în zona respectivă să știe că acolo sunt anumite reguli care trebuie respectate.”, a explicat Moș.

„Dumbrăvița face cu greu față presiunii imobiliare de a se construi haotic”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul comunei Dumbrăvița admite că lipsa reglementărilor urbanistice din Planul Urbanistic General a făcut ca dezvoltarea zonei să fie una haotică, fără viziune pe termen lung.

Aici, elaborarea PUG-ului a început în urmă cu 3 ani, iar acum e în ultima etapă – de realizare a unor corecții cerute de CJT, înainte de a fi supus avizării. Înainte de întâlnirea de lucru de la CJT în care se vor discuta modificările făcute, Primăria Dumbrăvița a organizat o consultare publică. După ce specialiștii consiliului județean vor aviza PUG-ul, documentul se va afla în consultare încă 30 de zile, apoi va fi supus aprobării consiliului local.

„PUG-ul nu este despre ce s-a construit, ci despre viziunea de dezvoltare pe următorii 10 ani. PUG-ul a integrat  Planurile Urbanistice Zonale elaborate pe parcursul anilor, inclusiv după 2018, PUZ-uri care prevăd obligativitatea realizării de spații de servicii și spații verzi. (…) De 11 luni mă lupt ca legea să fie lege în Dumbrăvița. Prin fapte, nu vorbe. Am oprit blocuri între case, construcții ilegale, transformarea spațiilor cu alte destinație în blocuri. (…) PUG-ul este un instrument esențial pentru dezvoltarea armonioasă a localității. El dă direcția de dezvoltare pe zone, pe cartiere, indică nevoia de dezvoltare a infrastructurii educaționale, sugerează soluții de optimizare a traficului, ne dă zonele cu pericol inundabil în vederea captării apelor pluviale. Fără el nu vom putea accesa fonduri pe PNRR sau europene. Ani de zile a fost tergiversat spre bucuria celor cu interese imobiliare pentru a nu fi reglementați. Gata, nu ne mai permitem alte întârzieri. Nu vreau să ajungem noul Giroc sau noul Florești. PUG-ul nu este un subiect de negocieri politice, de lupte pentru afirmare personală, care să pună în pericol dezvoltarea localității. Invit consilierii locali să treacă peste adversități politice și să decidă pentru interesul cetățenilor, nu al dezvoltatorilor. Să facem din Dumbrăvița o localitate model, căci de aceea ne-au votat cetățenii.”, le-a transmis primarul Horia Bugarin locuitorilor comunei.

CITEȘTE ȘI: Merge greu cu noul PUG al Timișoarei. Arhitectul-șef: „Documentațiile de urbanism care s-au făcut au avut ca inițiatori investitorii privați și au urmărit interesul privat în mod exclusiv”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/