Campania electorală aduce și „bombonele” dulci pentru timișoreni. După ani de dispute între PSD și PNL, Consiliu Județean și Primărie, până la urmă Compania Națională de Investiții a ales terenul unde se va face Sala Polivalentă de 16.000 de locuri, promisă de ani întregi capitalei Banatului. Până la urmă, Guvernul PSD, demis, dar încă în funcție, a ales varianta susținută de primarul Robu!
Astfel, Sala Polivalentă se va ridica în Timișoara, pe terenurile libere din spatele Stadionului „Dan Păltinișanu”. Poate fi considerată o înfrângere pentru PSD Timiș și Călin Dobra, care au militat pentru comuna periurbană Giroc. O altfel de idee ar fi fost o „excentricitate” neregăsită niciunde în țară, ca sala polivalentă să fie în afara teritoriului administrativ al unui oraș. De asemenea, priva orașul de un complex sportiv modern cu stadion nou și sală una lângă alta, cum au Clujul și Craiova. „Știu că există o dispută, că au fost păreri divergente. Am avut o discuție cu președintele de Consiliu Județean și cu vicepremierul și cred că sala polivalentă trebuie să se facă în municipiul care este reședință de județ. Așa este normal și așa se va întâmpla”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a precizat că terenul de la stadion, propus de Primărie, trebuie să își rezolve și ultima problemă: dispariția căii ferate industriale, căreia timișorenii îi spun„Calea Sfântului Andrei”. „Fără să anunțăm, am trimis specialiști de la CNI să vadă ambele locații, le-am cerut să discutăm de o locație fără cusur, care să fie în interesul județului și municipalității. Nu am tratat nicio problemă în funcție de culoarea politică a primarului. Am decis că e mai important, având în vedere că Timișoara va fi capitala culturală europeană pentru anul 2021, pentru că discutăm și de construcția unui stadion, ca acea locație să fie un complex care va fi unul dintre cele mai moderne de la noi. Nu vă ascund că pentru un an și jumătate se vor dubla lucrările la stadion și sala polivalentă, dar credem că aceasta este decizia înțeleaptă pentru județ și pentru municipiul Timișoara”, a precizat Suciu.
Nicolae Robu a fost bineînțeles în extaz că Guvernul a ales locația propusă de Primărie. „Evident că sunt extrem de bucuros că s-a decis ca Sala Polivalenta de 16.000 de locuri să fie construită la Timișoara. S-a întâmplat firescul, a prevalat rațiunea și eu nu pot fi decât fericit, fericit pentru Timișoara, pe care eu chiar o iubesc cu toată ființa!”, a postat edilul pe pagina sa de Facebook.
Banii pentru Sala Polivalentă vor veni de la Compania Națională de Investiții. Până să se facă licitațiile, studiul de fezabilitate, proiectul și să se treacă la treabă, anul 2021 va trece. Din păcate pentru Timișoara…