Angajații Direcției Tehnice din Primăria Timișoara au fost trimiși pe teren ca să vadă câte gropi sunt pe străzi și unde anume. Au fost inventariate până acum 1.300 de străzi, anunță autoritățile locale, iar toate defecțiunile au fost prioritizate, împreună cu tot ceea ce afectează siguranța circulației.
Acțiunile de plombare a gropilor apărute peste iarnă au început deja pe arterele principale, urmând ca acestea să se realizeze și pe străzile secundare, apoi pe cele din cartiere, acolo unde este nevoie de intervenție.
Viceprimarul Ruben Lațcău anunța recent că bugetul alocat reparațiilor este comparativ cu cel de anii trecuți, iar tronsoanele de drum asfaltate recent și pe care au apărut gropi vor fi reparate de firmele care au executat lucrările, fără costuri suplimentare din partea primăriei.
„Anul trecut am avut undeva la 70 de milioane de lei pe care primăria i-a cheltuit pentru reparații de gropi, pe cârpit de drumuri, pe pus de semafoare, de tras linii pe asfalt. Este un cost foarte mare. Trebuie să ne asigurăm că întreținem străzile și reparăm gropile, dar că nu ajungem să facem prin reparații lucrări de investiții. Avem de exemplu în centru, unde am vrut să reparăm trotuarele și am ajuns să asfaltăm toată strada. Aceste costuri care practic nu au fost bugetate la începutul anului nu oferă predictibilitate în modul în care intervenim noi pe străzile Timișoarei.”, explica la acea dată viceprimarul Lațcău.
În altă ordine de idei, Dominic Fritz a anunțat, în privința Drumului Boilor, că cei de la CNAIR ar putea găsi o soluție pentru a finanța joncțiunea acestui nou drum cu centura de sud a orașului. În proiectul centurii acest drum nu există, el a apărut ulterior, iar acum legătura dintre Timișoara și Moșnița nu poate fi deschisă până nu se rezolvă această problemă a finanțării viitoarei girații.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Un nou accident a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, pe pârtia Crucea de Brazi de pe Muntele Semenic, atunci când cablul teleschiului de transport s‑a rupt, provocând...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Ioana Toma |
31 January 2026
Raed Arafat: Copiii nu ar trebui să aibă acces la rețelele sociale înainte de 15–16 ani
Raluca Pantea |
31 January 2026
Roxana Bălan |
31 January 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

