Mai mult din buget decât din Europa! Proiectul european al administrației Boldea pentru zonele marginalizate ale Lugojului, făcut pe genunchi

Mult trâmbițatul proiect european, unul dintre puținele atrase de fosta administrație locală, este unul cu mari probleme, astfel că va trebui modificat.

Fosta administrație lugojeană reușea, în urmă cu circa trei ani, prin Biroul Management, Proiecte, Programe din cadrul Primăriei Lugoj, să atragă un proiect, unul dintre puținele prin fonduri europene, care să vină în ajutorul zonelor marginalizate din municipiu.

Anul trecut, înainte de alegerile locale, edilii se lăudau că au pregătită documentaţia pentru aprobarea finanţării unor obiective de investiţii în infrastructura de educaţie, utilităţi şi sport din localitatea aparţinătoare Măguri, cartierul Mondial – Bocşei și Balta Lată.

„La acest proiect sunt etape obligatorii care trebuie parcurse până la faza execuţiei. Până în prezent, s-a reuşit finalizarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea Şcolii Generale Nr. 1, de pe strada Bocşei şi a grădiniţei, acelaşi lucru pentru şcoala şi grădiniţa din Măguri, apoi pentru canalizarea din Măguri şi cartierul din strada Herendeştiului, amenajarea unor terenuri de sport şi locuri de joacă la Măguri și în Mondial – Bocşei şi amenajarea de trotuare în aceleaşi zone. Urmează să se depună cererile de finanţare pentru aceste obiective la GAL şi dacă vor fi aprobate mai trebuie şi avizul celor de la Agenţia pentru Dezvoltare Regiunea Vest. După ce sunt parcurse aceste etape se scoate la licitație proiectul tehnic şi execuţia.”, explica fostul viceprimar, Cristian Galescu, la începutul lunii septembrie a anului trecut.

Lucrările ar trebui să înceapă în acest an și să fie finalizate până în 2023, numai că treburile nu stau chiar așa. Reprezentanții actualei administrații locale spun că vechea conducere a orașului nu a depus nicio documentație la ADR Vest și că proiectul necesită modificări. „Cei de la ADR ne-au înștiințat că nu au primit niciun act pentru avizare. În plus, am studiat proiectul și am constatat că valoarea cheltuielilor neeligibile este uriașă. Noi nu avem acești bani și probabil vom modifica proiectul. Vom cere finanțare doar pentru iluminat, trotuare, canalizare și cămin cultural la Măguri, dar și pentru centrul medico-social din cartierul Balta Lată.”, ne-a declarat actualul viceprimar, Bogdan Blidariu. În proiect neeligibilă a rămas construcția de locuințe sociale în cartierul Mondial Bocșei, însă se încearcă găsirea unor resurse financiare și pentru realizarea lor.

Prea mulți bani de pus din bugetul local

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Conducerea orașului consideră că proiectul în forma actuală este greu de implementat, iar principala problemă se leagă de faptul cum au fost bugetate cheltuielile pe diverse capitole de investiții.

„Primăria Lugoj și-a propus, sub vechea administrație, să construiască locuințe sociale în cartierul Herendești la o valoare totală a proiectului de aproape 13 milioane de lei, ceea ce înseamnă 2,6 milioane de euro pentru 50 de locuințe. Adică undeva la 50.000 de euro pentru o locuință. Eligibilă ar fi fost suma de 7.000.000 lei, lucru ce ar însemna că ar trebui să suportăm de la bugetul local 5.700.000 lei. Aberant. Am solicitat proiectanților să găsească o soluție pentru a se încadra în bugetul eligibil, sau să contribuim și noi, dar cu maximum 10%.”, a declarat primarul Claudiu Buciu.

O altă investiție din proiect, în care diferența dintre cheltuielile eligibile și cele totale este uriașă, se referă la terenul de sport din satul aparținător Măguri. „Terenul de sport de la Măguri are o valoare totală de 1,1 milioane lei, din care eligibili sunt 238.000 lei, ceea ce înseamnă că noi trebuie să punem aproape 900.000 de lei. Cam acestea au fost estimările fostei administrații asupra costurilor unui teren de minifotbal și loc de joacă.”, a mai spus Buciu.

Situația se repetă și cu terenul de minifotbal din cartierul Herendești, unde la un cost total de 1.034.000 lei, Primăria ar fi trebuit să contribuie cu 795.000 lei. Prețul reabilitării Școlii Nr. 1 a fost stabilit la un cost total de 4.750.000 lei, din care contribuția municipalității trebuie să fie 3,7 milioane de lei, ceea ce înseamnă aproape 80%. „Nu îmi dau seama în aceste situații de ce mai accesăm fonduri europene. Dacă proiectanții nu vor reuși să aducă cheltuielile la sumele eligibile, nu vom face aceste proiecte.”, a concluzionat primarul Buciu.

O simplă analiză a cifrelor arată clar că proiectul a fost făcut pe repede înainte, fără a ține seama de modul în care bugetul local poate sau nu suporta acest tip de cheltuieli.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/